Un nou guvern palestinian, format doar din membri ai gruparii Fatah, condusa de presedintele Mahmud Abbas, a depus ieri juramintul, dupa ciocnirile violente ce au condus la ocuparea Fisiei Gaza de catre Hamas. Abbas l-a demis pe premierul Hamas, Ismail Haniyeh, joi seara, gruparea acestuia anuntind imediat ca masura este ilegala si preluind, prin forta, controlul asupra Fisiei Gaza.

Simbata seara, Abbas a dat un decret de urgenta, prin care isi acorda dreptul de a numi un guvern fara a mai cere aprobarea parlamentului, dominat de Hamas. Noul premier este Salam Fayyad, fost ministru de finante. Decretul de urgenta permite noului guvern sa ia decizii ce nu vor trebui sa treaca prin parlament.

Presedintele palestinian Mahmud Abbas a semnat duminica un decret prin care a declarat "in afara legii" Forta executiva a Hamas si "militiile" miscarii islamiste, au anuntat surse oficiale. "Forta executiva si militiile Hamas sint in afara legii pentru ca au condus o rebeliune armata impotriva puterii legitime palestiniene si a institutiilor sale. Oricine despre care se va dovedi ca are legaturi cu aceasta va fi pedepsit, potrivit legilor in vigoare si dispozitiilor starii de urgenta", se arata in decretul lui Abbas.

Mai multe unitati israeliene au fost pozitionate "preventiv" in nordul Fisiei Gaza, in apropiere de frontiera acestui teritoriu cu Israelul, a declarat duminica viceministrul israelian al apararii, Ephraim Sneh, pentru postul public de radio. "Sint activitati cu caracter preventiv, pentru moment nu luam cu asalt Fisia Gaza", a asigurat Sneh. Israelul a decis sa izoleze complet Fisia Gaza, pentru ca Hamas sa nu poata prelua conducerea si asupra Cisiordaniei. "Cu exceptia electricitatii si a apei, nimic nu va trece in acest teritoriu", a precizat Ben Eliezer, ministrul infrastructurilor, membru al cabinetului de securitate. Incepind de vineri, toate punctele de trecere dintre Israel si Gaza au fost inchise.