Coalitia de guvernamint, a premierului Guy Verhofstadt, a pierdut alegerile legislative de duminica.
Schimbare de putere in Belgia. Coalitia social-liberala, aflata la guvernare de 8 ani, a pierdut alegerile legislative desfasurate duminica. Dupa numararea a 90 la suta din voturi, crestin-democratii condusi de Yves Leterme au fost declarati invingatori. Ei au obtinut 40 din cele 150 de fotolii disponibile in Camera Reprezentantilor, respectiv 30 de procente din sufragii. Premierul liberal Guy Verhofstadt si-a recunoscut oficial infringerea. El era asteptat ieri la o intilnire cu regele Albert al II-lea, pentru a prezenta demisia guvernului sau. Noul sef al executivului va fi, cel mai probabil, liderul dreptei, Yves Leterme.

O data cu schimbarea partidului de guvernamint, Belgia se pregateste pentru o perioada de reforme economice si sociale radicale. In timpul campaniei electorale, crestin-democratii au promis ca vor acorda mai multa autonomie Flandrei (regiune de limba olandeza situata in nordul tarii) si Valoniei (provincie francofona aflata in sudul Belgiei). Cele doua zone se bucura deja de o libertate de administrare destul de larga. De zeci de ani, insa, demnitarii regionali cer mai multa independenta, in special in domeniul economic. In cei 8 ani petrecuti la putere, guvernul Verhofstadt s-a concentrat mai mult asupra cresterii economice si a reducerii deficitului bugetar. Din aceste motive, dezvoltarea regionala a avut de suferit.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.