In prima zi a turneului sau european si cu doua zile inaintea summitului G8 din Germania, presedintele George Bush a incercat sa spulbere ingrijorarea Rusiei generata de intentiile SUA de a amplasa in Europa de Est elemente ale sistemului american de aparare antiracheta (ABM).

"Vladimir, nu trebuie sa-ti fie teama de ABM", a declarat el la Praga, prima escala a voiajului care, ocolind Romania, il va duce pe seful administratiei de la Casa Alba inclusiv in Polonia, Albania si Bulgaria. "Razboiul Rece s-a incheiat", a aduaugat Bush, oferind Moscovei posibilitatea de a coopera pe tema acestui proiect. "Principiul general" din relatiile cu Rusia este ca "Razboiul Rece s-a incheiat, iar cehii nu trebuie sa aleaga intre a fi prieteni ai SUA sau ai Rusiei", a lansat Bush la conferinta de presa care a marcat incheierea convorbirilor cu liderii tarii gazda. Scutul american antiracheta este "o masura pur defensiva, care nu vizeaza Rusia, ci amenintari reale", a asigurat presedintele SUA. "ii voi spune presedintelui Putin ca nu trebuie sa se teama de sistemul antiracheta, il voi intreba de ce nu coopereaza la acest proiect. De ce nu participi alaturi de SUA? Trimite generali care sa vada cum functioneaza scutul, trimite specialisti", a indemnat Bush. in ajun, premierul ceh, Mirek Topolanek, estimase ca posibilitatile defensive reduse ale Europei, comparativ cu cele ale SUA, contribuie la divizarea NATO in parti inegale.

In opinia lui Topolanek, tocmai capacitatea redusa de aparare a fost cea mai mare problema a Europei in ultimii 100 de ani. Topolanek considera ca atitudinea negativa a Rusiei fata de extinderea scutului antiracheta reflecta mai degraba preocuparea in materie de politica interna decat externa. Apararea Europei, mentionase el, "este in interesul nostru". Anterior, cancelarul german Angela Merkel, care va avea astazi o prima intrevedere cu Bush in deschiderea reuniunii la nivel inalt a G8, a apreciat ca "nu Rusia" este adversarul proiectului american de amplasare a scutului antiracheta in Europa de Est. "in cadrul acestui proiect pus la punct de americani, adversarul nu este Rusia, ci statele in care nu putem avea incredere, precum Iranul", a spus Merkel, gazda summitului. Putin a amenintat ca va reorienta rachetele balistice spre tinte din Europa daca SUA instaleaza elementele scutului lor antiracheta in Cehia si Polonia. in replica, Washingtonul a apreciat ca toate criticile lansate de liderul rus nu vor detensiona relatiile dintre cele doua tari.

"Exista o escaladare in luarile de pozitie. Acest lucru nu favorizeaza" dialogul ruso-american, aprecia consilierul pe probleme de securitate nationala, Stephen Hadley. Pericol recunoscut de altfel si de Putin, in opinia caruia situatia creata risca sa redeclanseze cursa inarmarilor in Europa. Dar, spunea el in mai multe interviuri acordate presei occidentale inaintea deplasarii in Germania, Moscova nu poate fi incriminata deoarece SUA au luat aceasta decizie. "Din cate stiu, singura tara care ia in considerare posibilitatea lansarii de rachete asupra Europei este Federatia Rusa", a reactionat purtatorul de cuvant al NATO, James Appathurai. "Astfel de comentarii nu sunt folositoare si nu sunt binevenite", sublinia el. Solicitat sa comenteze remarcile lui Putin, presedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat ca va aborda aceasta problema in cadrul summitului G8. "El a cerut un dialog increzator si sincer. Din partea mea va fi sincer", a declarat el cu privire la intrevederea din 6 iunie.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.