Ca orice candidat intrat intr-o competitie electorala, nici Hillary Clinton nu face economie de critici la adresa adversarului nr.1 al Partidului Democrat, presedintele in exercitiu George W. Bush.
Fosta Prima Doamna a Americii l-a acuzat pe liderul de la Casa Alba ca a instaurat un regim' oligarhic! Doamna Clinton i-a reprosat presedintelui Bush ca ignora complet clasa de mijloc, politica sa adresandu-se catorva privilegiati. 'Un guvern al catorva, pentru cativa si prin cativa', asa a sunat verdictul senatoarei democrate, intr-un discurs tinut la Ohio, stat care, conform traditiei politice, a jucat mereu un rol decisiv in competitia pentru Casa Alba. 'Timp de sase ani, acest presedinte n-a avut ochi pentru familiile din patura medie, care muncesc din greu', a sustinut Hillary Clinton, citata de revista 'Spiegel'.

Cuvintele ei au fost intampinate cu ropote de aplauze. Candidata democrata si-a entuziasmat publicul cu intrebarea: 'Sunteti pregatiti sa punem punct razboiului din Irak si sa redobandim stima lumii pentru America'' Raspunsul a venit sub forma uralelor. Hillary Clinton a promis, in cazul victoriei sale, o atentie deosebita pentru extinderea asistentei medicale pentru toti americanii, acces mai usor in mediul scolar pentru copiii proveniti din mediile sarace si sustinerea surselor alternative de energie. Potrivit sondajelor de opinie, doamna Clinton conduce in optiunile alegatorilor democrati, insa pana la alegerile interne de anul viitor mai are drum lung de parcurs.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.