Rusia a obtinut acordul Turkmenistanului si Kazahstanului pentru a construi o noua conducta de gaz natural din nordul Marii Caspice, cu ocazia summitului liderilor din Asia Centrala, organizat la Turkmenbasi. In urma negocierilor dintre presedintii celor trei state, Vladimir Putin a anuntat ca tratatul referitor la construirea conductei va fi semnat in septembrie. "Vom reconstrui conducta caspica de gaz de pe litoral cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an si vom construi si o conducta paralela", a anuntat presedintele rus. Rusia cumpara gaz turkmen sub pretul pietei, deci noul acord reprezinta inca o victorie majora pentru monopolul energetic rus.
Conducta va acorda Rusiei accesul la gazul din Turkmenistan pe care doreau sa-l importe si Uniunea Europeana, si SUA, dar si China. Occidentalii sperau sa transporte gazul turkmen prin Marea Caspica, si apoi prin Turcia, pentru a ocoli rutele prin Rusia. Turkmenistanul este detinatorul unuia dintre cele mai mari zacaminte de astfel de resurse. Planul european se inscria in campania de limitare a dependentei europene fata de resursele energetice controlate de Moscova. Moartea presedintelui turkmen Saparmurat Niyazov, care promovase o politica izolationista, fusese privita de occidentali ca o oportunitate de a obtine acordul noii conduceri in favoarea conductelor pe sub Marea Caspica. Presedintele Putin nu s-a sfiit sa descrie insa acordul obtinut de la cele doua foste state sovietice ca o oportunitate pentru noi surse de gaz in favoarea Europei.
Rusia bate UE si SUA in Asia Centrala
Putin a reusit sa ia de sub nasul occidentalilor si rezervele de gaze naturale din Turkmenistan, urmind sa construiasca o conducta Gazprom la Marea Caspica.
Sursa: Cotidianul
Cotidianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Rusia bate UE si SUA in Asia Centrala":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

daca lumea nu accelereaza proiectele privind energia...