Prezenta masiva la vot a electoratului francez demonstreaza "acuta nevoie de schimbare resimtita dupa cei 12 ani de stagnare ai erei Chirac", dupa cum comenteaza presa din Regatul Unit. Ziaristii britanici nu uita nici sa sublinieze ca programul politic al lui Nicholas Sarkozy "este o versiune franceza a modelului Thatcher". De altfel, "Doamna de Fier" a Albionului a fost - pina la un punct, cel putin - revendicata ca model si de marea perdanta a alegerilor, candidata socialista Ségolene Royal, care se poate, totusi, mindri cu o performanta mai buna decit cea realizata in 2002 de Lionel Jospin, care nu a reusit nici macar sa ajunga in al doilea tur de scrutin. Faptul ca "Ségo" nu a izbutit sa obtina decit 46,94 la suta din voturi, in timp ce "Sarko" s-a bucurat de sustinerea a 53,06% din electoratul francez, a declansat in interiorul Partidului Socialist o adevarata "goana pentru gasirea unor tapi ispasitori". Ségolene Royal a fost insa printre primii care l-a felicitat pe invingator, recunoscindu-si infringerea...

Un ambitios iesit din umbra "maestrului"

Fiu al unui emigrant ungur, Nicholas Sarkozy a intrat in politica in urma cu trei decenii, canalizindu-si intreaga sa energie pentru atingerea unui obiectiv precis: acela de a se instala la Palatul Elysée in calitate de presedinte al Frantei. Multa vreme, ambitiosul "Sarko", dupa cum il "alinta" apropiatii, a trebuit sa se multumeasca sa stea in umbra "maestrului" Chirac, al carui "baiat la toate" ajunsese sa fie considerat. Rivalitatea cu aristocratul premier Dominique de Villepin (multa vreme, preferatul lui Jacques Chirac) i-a complicat multa vreme existenta presedintelui recent ales, care insa a izbutit sa-si dovedeasca eficienta si calitatile si sa se impuna, devenind in 2004 presedintele actualului partid de guvernamint de orientare gaullista, Uniunea pentru o Miscare Populara. Odata cu preluarea functiei de ministru de Interne, Sarkozy si-a consolidat imaginea de "principal jandarm al Frantei", luptind pentru securitate si impotriva imigratiei clandestine. Iar evidentul sau pro-americanism i-a adus inca si mai multe antipatii in zona stingii.

Felicitari si contestatii

Sarkozy a primit felicitari din intreaga lume: de la George Bush, de la Tony Blair, de la presedintele chinez Hu Jintao, si chiar de la Nawaf Moussaoui, "ministrul de Externe" al gruparii libaneze siite Hezbollah. Victoria sa de duminica i-a deranjat insa pe multi. Daca liderul Partidului Socialist, Francois Hollande (nimeni altul decit partenerul Ségolenei Royal si tatal celor patru copii ai ei), le-a cerut "celor care sint dezamagiti, celor care au crezut ca o victorie este posibila" sa continue lupta politica, la nivelul strazii ideea de lupta a fost pusa in practica in modul cel mai dur cu putinta. La numai doua ore dupa anuntarea oficiala a victoriei lui Sarkozy, in mai multe suburbii pariziene au izbucnit violentele. Sute de manifestanti, multi dintre ei cu fetele acoperite, au iesit pe strazi "echipati cu bite de base-ball", dupa cum consemneaza un raport al politiei. Au urmat obisnuitele incendieri de automobile si confruntarile violente cu fortele de ordine, in care manifestantii au aruncat cu tot ce le-a venit la mina. Incidente mai mult sau mai putin asemanatoare au avut loc la Nantes, Lyon, Rennes si Toulouse.

Citeste si:

Idei mai vechi reluate de un presedinte nou

Cu sau fara legatura cu aceste violente, Sarkozy - care in trecut i-a iritat pe tinerii care locuiesc in periferii (in marea lor majoritate, imigranti) numindu-i "pleava", a afirmat duminica seara in fata a 30.000 de sustinatori adunati in piata Concorde, ca vrea sa fie "presedintele tuturor francezilor", indiferent daca l-au votat sau nu. Adresindu-se "tuturor celor care sufera nedreptati, tuturor celor care nu se simt respectati, tuturor celor care au crezut in alte discursuri", el a spus ca va fi "presedintele care va lupta impotriva nedreptatilor" si care "ii va oferi fiecaruia o sansa". Tot cu aceiasi ocazie, presedintele ales a lansat un apel la adresa statelor africane, in vederea unei decizii comune privind "o politica de imigrare controlata si o politica de dezvoltare ambitioasa". Sarkozy a reluat o mai veche idee a contelui Alexandre de Marenches, fost sef al SDECE-ului (echivalentul francez al CIA), un apropiat al cercurilor neo-gaulliste, privind responsabilitatile Frantei fata de "familia sa africana" si crearea unei "uniuni mediteraneene" care sa constituie "o linie de uniune intre Europa si Africa". "Americanul Sarkozy" - care vine, totusi, cu un program politic de dreapta - nu a uitat nici Uniunea Europeana si nici SUA, care figureaza ca prioritati pe agenda sa diplomatica imediat dupa instalarea la Elysée.

"Frontul familial": armistitiu sau infringere?

Victoria pe frontul politic provoaca insa adesea si "victime si daune colaterale". In cazul lui Nicholas Sarkozy, casnicia sa este cea care a avut de suferit. Sotia sa, Cecilia, fost manechin (acum in virsta de 49 de ani) a plecat in 2005 in Statele Unite cu un specialist in publicitate, iar separarea cuplului a fost relatata pe larg de reviste. Cei doi s-au apropiat din nou in primavara anului trecut, dar presa din Hexagon nu s-a putut opri sa speculeze ca reconcilierea ar fi una "de fatada". Speculatiile au fost alimentate si de proverbiala discretie a doamnei Sarkozy, care a preferat intotdeauna sa stea in umbra si sa joace rolul de "eminenta cenusie". Aflata acum la a doua casnicie, ea a fost maritata in trecut cu un prezentator de televiziune, de care a divortat inainte de a se casatori cu "Sarko". In 1996, ea a devenit imediat "consilierul de imagine" al fostului ministru de Interne. De altfel, Nicholas Sarkozy a si declarat ca, in cazul in care va fi ales, sotia sa va juca "un rol", dar ea a declarat ca nu doreste "in nici un caz o pozitie oficiala". Ceea ce s-ar putea sa insemne si ca "jucaria" oferita nu prea mai trezeste interesul doamnei Sarkozy.

Tot la capitolul "speculatii", trebuie sa le reamintim pe cele aparute in presa franceza intre cele doua tururi de scrutin, si anume ca doamna Sarkozy ar fi parasit din nou domiciliul conjugal. Cu alte cuvinte, nu este deci exclus ca reaparitia de duminica seara a Ceciliei Sarkozy in Place Concorde, la brat cu sotul sau, sa fie una "de PR". Iar pe termen lung, asta ar putea insemna si ca Nicholas va ramine singur cu puterea la Palatul Elysée, in timp ce doamna Cecilia va zburda pe alte meleaguri, spre deliciul presei de scandal, care ne va spune si cu cine...