Cancelarul federal Angela Merkel a devenit, potrivit sondajelor de opinie si estimarilor analistilor, cel mai puternic lider politic.

"Daca ar fi dupa noi, Angela Merkel ar putea ramane inca 20 de ani in fruntea guvernului", au declarat, pentru "Bild", inalti diplomati de la Bruxelles. Impresionandu-si omologii prin seriozitate, simt politic, dar si farmec personal, cancelarul german este, la 17 luni de la preluarea mandatului, un star al scenei internationale.

Reusita este cu atat mai impresionanta, cu cat Merkel a depasit in clasament nume sonore de politicieni, intre care pe Tony Blair, considerat pana nu demult figura politica europeana cea mai proeminenta. In acest moment insa, Blair si laburistii sai cunosc cel mai scazut nivel din sondajele interne, iar locatarul din Downing Street 10 se pregateste sa-si predea functia.

Un alt pretendent la titlul de cel mai puternic lider politic pe continent, presedintele francez Jacques Chirac, se afla la finalul ultimului mandat la care are dreptul, in zece zile urmand sa-i cedeze locul, la Palatul Elysee, ori lui Nicolas Sarkozy, ori lui Segolene Royal. Sarkozy a anuntat deja ca, in caz de victorie, prima vizita oficiala pe care o va face va fi la Berlin, la Angela Merkel.

Lider absolut in topurile internationale legate de influenta si putere de decizie, presedintele american George W. Bush trece si el, actualmente, prin momente mai putin faste. Disputele aprinse din Congres, unde republicanii nu mai au majoritatea si unde presiunile pentru retragerea din Irak cresc de la o zi la alta, ii fac zile grele lui Bush jr, care isi va incheia mandatul in circa 20 de luni.

La randul sau, "tarul" Vladimir Putin se pregateste sa predea cheile Kremlinului, in 2008, ceea ce-i va diminua treptat puterea inca impresionanta. In aceste conditii, dintre figurile marcante de pe scena politica mondiala, Angela Merkel ramane singura neafectata de vreo scadenta electorala. In presa germana, prima femeie cancelar federal este comparata cu tarina Ecaterina cea Mare, idolul marturisit al doamnei Merkel.

Liderul german isi va putea exercita forta, dar si diplomatia la apropiatul summit G-8, din perioada 6-8 iunie, cand spera sa obtina un acord al marilor puteri industrializate in legatura cu protectia mediului. Compatriotii nu-si fac griji in privinta sanselor de reusita ale dnei Merkel.

In plan intern, sondajele de opinie (precum cel realizat de Fosa pentru "Stern") arata ca Angela Merkel ar fi votata si maine de unul din doi germani, insa Uniunea Crestin-Democrata ar obtine doar unul din trei voturi. In aceste conditii, este de inteles procentajul celor multumiti si foarte multumiti de dna Merkel (doua treimi din totalul populatiei), 40% dintre nemti aratandu-se optimisti in privinta viitorului tarii conduse de "Doamna de Fier" de la Berlin.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.