Un sofer roman aflat la volanul unui camion care transporta grinzi de otel a accidentat mortal cinci politisti spanioli si a ranit alti doi, unul dintre acestia aflindu-se in stare grava. Accidentul s-a produs in noaptea de luni spre marti, pe autostrada care duce spre orasul Burgos, la 74 de kilometri de Madrid, transmit agentiile internationale de presa.

In jurul orei locale 3.00, autovehiculul condus de roman a intrat intr-un echipaj de politie la un punct de control situat pe principala autostrada din nordul capitalei spaniole. Din cele cinci masini care formau barajul, trei au fost spulberate de camion. Agentii, angajati ai Garzii Civile din cadrul Ministerului spaniol de Interne, erau pe punctul de a ridica barajul in momentul in care camionul a intrat in ei. Doi dintre politisti au scapat cu viata deoarece nu se aflau in masini in momentul catastrofei. Bilantul accidentului ar fi putut fi mult mai grav daca agentii nu ar fi observat cu citeva minute inainte o masina suspecta si nu ar fi trimis citiva politisti sa vada despre ce e vorba, acestia indepartindu-se astfel de bariera.

Romanul adormise la volan

Citeste si:

In urma accidentului, romanul a suferit rani usoare, el fiind retinut pentru cercetari. Potrivit presei spaniole, soferul a recunoscut in fata anchetatorilor ca adormise la volan, lucru care explica de ce la locul accidentului nu exista urme de frina. Romanul, a carui identitate nu a fost dezvaluita, era angajat cu forme legale la firma de transport Chavala din Toledo. Un test de alcoolemie efectuat imediat dupa accident a aratat ca omul nu era baut. Plasarea de puncte de control facea parte din masurile speciale de securitate luate de autoritatile spaniole pentru summit-ul international dedicat democratiei, terorismului si securitatii, care a inceput ieri la Madrid, in contextul implinirii unui an de la atentatele din 11 martie 2004.

Cel mai singeros accident

Este vorba despre cel mai singeros bilant al unui accident rutier in care victimele sint membri ai Garzii Civile spaniole, a precizat un responsabil al Ministerului spaniol de Interne. Din aceasta cauza, la locul tragediei s-au perindat numeroase oficialitati, printre care primarul Madridului si ministrul de interne. Funeraliile vor avea loc in localitatea Colmenar Viejo.