Dosarul Kosovo, la un pas de Consiliul de Securitate al ONU Belgradul si Moscova, ferme pe pozitii anti-Ahtisaari
Mediatorul ONU Martti Ahtisaari este decis sa treaca peste esecul ultimei runde de negocieri pe marginea Kosovo, desfasurata, recent, la Viena, propunerile acestuia referitoare la statutul regiunii urmand sa ajunga, luni, pe masa Consiliului de Securitate, sub forma unui nou raport. Mai explicit decat evaluarea precedenta, prezentata de emisarul Natiunilor Unite la inceputul lunii februarie, documentul pledeaza in favoarea independentei Kosovo, considerata drept "unica solutie viabila" pentru "un parteneriat durabil" al provinciei sarbe, acum majoritar albaneza, cu Belgradul.

Desi la 2 februarie evita sa mentioneze in mod explicit cuvantul "independenta" in contextul Kosovo, Martti Ahtisaari pare sa fi suferit o schimbare de atitudine, in perspectiva dezbaterii din cadrul Consiliului de Securitate al ONU de la inceputul saptamanii viitoare, noteaza presa franceza, prezentand, in premiera, extrase din raportul final al emisarului Natiunilor Unite in regiune. "Mentinerea administratiei internationale nu mai este posibila", iar "reintegrarea in Serbia nu reprezinta o optiune" pentru Kosovo, precizeaza documentul remis, saptamamana aceasta, secretarului general al Organizatiei, Ban Ki-Moon, potrivit cotidianului francez "Le Monde". "Independenta sub supraveghere internationala este unica solutie viabila" in cazul provinciei sarbe aflate sub tutela ONU inca din 1999, sustine Ahtisaari, propunand Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite plasarea "initiala" a Kosovo sub supravegherea "unui personal civil, international", din cadrul UE, dar si a unei "prezente militare", marca NATO. "Perpetuarea ambiguitatii politice va prejudicia pacea si stabilitatea in Kosovo, dar si in intreaga regiune", avertizeaza Ahtisaari, subliniind ca "independenta este singura garantie in fata acestui risc". Aceasta "solutie realista" "reprezinta cea mai buna sansa pentru un parteneriat durabil cu Serbia", adauga oficialul ONU.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.