"Adevarata lupta a Frantei, frumoasa lupta a Frantei, este cea a unitatii, cea a coeziunii", si-a deschis el pledoaria sustinand ideea unei "patrii a tuturor", in care toti francezii vor trebui sa creada. "Nu trebuie sa ne temem de evolutiile lumii", a spus Chirac adaugand ca "este vital sa se continue constructia europeana" si precizind ca in cadrul acestui proces Franta "trebuie sa afirme exigenta unei Europe puternice. A unei Europe politice. A unei Europe care sa garanteze modelul nostru social". Jacques Chirac nu a uitat sa vorbeasca despre "responsabilitatile speciale" ale Frantei. "Astfel, in fata riscului unui soc al civilizatiilor, in fata cresterii extremismului in special religios, Franta trebuie sa apere toleranta, dialogul si respectul intre oameni si intre culturi. Miza este pacea, este securitatea lumii" estimand totodata ca ar fi "imoral si periculos sa se lase, sub efectul unui liberalism fara frana, sa se sape o prapastie intre o parte a lumii din ce in ce mai bogata si miliarde de barbati, femei si copii abandonati mizeriei si disperarii".

In final Chirac le-a adresat un apel francezilor sa ia parte la "revolutia ecologica" declansata, cu scopul de a se concepe "un nou mod de relatie cu natura si a se inventa o alta extindere".

Acest anunt cu cateva saptamani inainte de primul tur al alegerilor prezidentiale, era de asteptat, de vreme ce scena politica este ocupata de lupta care se da intre principalii sai succesori potentiali. O succesiune de esecuri electorale in 2004, ratarea referendumului european, accidentul sau vascular cerebral, tulburarile declansate in periferiile marilor orase, respingerea Contractului primului loc de munca si mai ales preluarea puterii in partid de catre sustinatorii dreptei lui Nicolas Sarkozy au facut insa ca retragerea sa sa fie un fapt inevitabil. Analistii remarca exceptionala longevitate si versatilitate politica a lui Jacques Chirac care a inceput ca militant comunist vanzand in strada ziarul L’Humanité pentru ca apoi sa devina un apologet al dreptei si un admirator al lui Charles De Gaulle, urcand incet dar sigur treptele carierei politice, fiind rand pe rand consilier municipal, deputat, primar al Parisului, premier si apoi, finalmente... presedinte al Frantei.