"Riscul ciocnirii Terrei cu asteroizi sau alte corpuri celeste este cit se poate de real si el trebuie luat in consideratie de toate tarile care dispun de tehnologii spatiale", se mai arata in documentul oficial. Iar efectele eventualelor coliziuni ar fi atit de mari, incit aceasta amenintare venita din spatiu trebuie considerata o problema mondiala, a carei rezolvare nu este posibila decit pe baza unei cooperari internationale. Cel putin, aceasta a fost ideea expusa de astrofizicianul Russel Schweickart, seful unei echipe de fosti astronauti NASA, care in prezent sint implicati in programe de monitorizare a obiectelor cosmice.

Natiunile Unite, obligate sa se implice

Nici o tara din lume nu poseda strategia nationala si posibilitatile tehnice capabile sa pareze amenintarea venita din spatiul indepartat, concretizata, deocamdata, in asteroidul Apophis, despre care specialistii sustin ca, in 2036, va lovi planeta noastra. In acest context, ONU a fost somata sa isi asume rolul central de coordonare a eventualelor actiuni de contracarare a dezastrului. Iar Russel Schweickart si colaboratorii sai au cerut Natiunilor Unite sa ofere suportul material si financiar pentru punerea in practica a unei operatiuni de distrugere sau indepartare a asteroidului amenintator.

Un "tractor gravitational"

Citeste si:

Astrofizicianul a elaborat un proiect ingenios pentru a impiedica producerea unei catastrofe. Este vorba de un asa-numit "tractor gravitational", ce consista intr-o astronava de dimensiuni mari, teleghidata, ce ar trebui sa se apropie de asteroid fara sa il atinga, in asa fel incit sa-l "lege" cu firele invizibile ale fortei gravitationale. Gratie unor complexe fenomene fizice, Apophis ar fi indepartat de Terra si dus la o distanta si intr-o pozitie in care nu ar mai reprezenta nici un pericol pentru Pamint. "Durata misiunii ar fi de circa 12 zile, iar costurile sale ajung la circa 300 de milioane de dolari", a explicat Schweickart.

46 de miliarde de kilograme

Desi este considerat un asteroid de mici dimensiuni, Apophis cintareste totusi 46 de miliarde de kilograme. In aceste conditii, coliziunea cu Terra ar fi catastrofala. Dupa eventualul impact devastator, stratosfera ar fi invadata de praf si gaze ce nu ar mai permite luminii Soarelui sa ajunga pina la Pamint, punindu-se sub semnul intrebarii insasi existenta vietii pe planeta noastra.