O incercare a israelienilor de a usura accesul la Zidul Plangerii a degenerat in confruntari sangeroase cu palestinienii la Muntele Templului din Ierusalim

Ca in fiecare vineri, mii de musulmani s-au indreptat spre "Al-Aqsa" si "Omar", moscheiele sfinte de pe Muntele Templului, si tot ca de obicei mii de politisti si oameni ai serviciilor speciale israeliene au impanzit locurile, pentru a inabusi eventualele dezordini.

Atmosfera in Ierusalimul rasaritean era destul de incinsa datorita zvonurilor privind intentii malefice ale israelienilor de a face sapaturi arheologice sau sa construiasca o esplanada care ar fi periclitat fundatiile Moscheelor sfinte. De mentionat ca locul are pentru lumea islamica o importanta deosebita, de aici s-a inaltat la ceruri profetul Mohammed pentru a primi din mana Ingerului Gabriel Coranul.

De ce s-au temut fortele de ordine n-au fost scutite. Desi Politia a limitat accesul la Moschei numai credinciosilor musulmani trecuti de varsta de 45 de ani, totusi foarte multi tineri au patruns pe Esplanada Moscheilor si s-au hartuit cu fortele de ordine. Foarte repede imbrancelile si bolovanii au fost inlocuiti cu gloante de guma, gaze lacrimogene, sticle Molotov si obiecte contondente.

Cateva zeci de palestinieni si 15 politisti israelieni au fost raniti. Un grup numeros de palestinieni s-a refugiat si s-a baricadat chiar in Moscheea El-Aqsa, si a fost necesara medierea dintre deputatul arab-israelian Taleb El-Sana si Mose Karadi, comandantul Politiei, pentru ca sa li se permita sa paraseasca in liniste moscheea. Ciocnirile violente s-au extins si in alte locuri din Ierusalimul rasaritean: la Poarta Leilor, Poarta Schem, pe strada Sultan Soliman si pe strada Antonia din interiorul Cetatii


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.