Oricum, in zona evenimentele se succed cu repeziciune, punand in pericol stabilitatea regionala, extrem de fragila. Luate separat, aceste intamplari par fara de valoare. Puse in context, capata valente nebanuite. Secretarul de stat american Condoleezza Rice si-a incheiat turneul in Orientul Mijlociu. Unul de promovare a noii strategii a administratiei Bush pentru Irak.
Acolo unde atentatele sangeroase se tin lant, Rice s-a intalnit cu liderul palestinian Mahmud Abbas si cu premierul israelian Ehud Olmert. La un moment dat s-a vorbit despre o posibila intrevedere in trei. Nu a avut loc. in schimb, ieri a demisionat seful statului major al Tsahal, Dan Halutz (foto jos) si s-a anuntat deschiderea unei anchete penale impotriva lui Olmert. Grea lovitura pentru guvernul israelian, deja in cadere libera in sondaje. Ce legatura cu Rice? Aparent, niciuna. Nu trebuie insa uitat ca Israel reprezinta principalul aliat al SUA din Orientul Mijlociu.
Pe acest fundal, surse de la Teheran au anuntat ca armata iraniana a doborat un avion de spionaj american fara pilot. SUA a trimis in Golful Persic un al doilea portavion, starnind furia si indignarea Republicii islamice. Iar cotidianul "Arab Times", care apare in Kuweit, acolo unde Rice a primit, marti, sprijinul liderilor arabi la planul Bush pentru Irak, scria, tot ieri, ca SUA intentioneaza sa atace Iranul in aprilie 2007. Peste Ocean, ziarele comentau informatiile potrivit carora autoritatile de la Washington suspecteaza faptul ca Iranul ar fi putut, prin tot felul de intermediari, sa cumpere de pe piata americana piese de schimb pentru sistemele lor de rachete. inca un razboi in Orientul Mijlociu? Presa internationala, inclusiv cea din SUA, inclina catre un raspuns afirmativ. Politicienii - de pretutindeni - spera ca nu.
Dar, dupa cum preciza "Daily Times", "Bush s-a intalnit recent cu vicepresedintele Cheney, cu seful Pentagonului, Robert Gates, cu Rice si alti consilieri pentru a dezbate in detaliu planul unui atac asupra Teheranului".
In aprilie va fi atacat Iranul
Situatia din Orientul Mijlociu tinde cu fiecare zi sa devina tot mai tensionata si de aceea mai ingrijoratoare. E adevarat, un anume rol il joaca si mass media, foarte active in a lansa baloane de sapun, inflamand starea de spirit.
Curentul.ro - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "In aprilie va fi atacat Iranul":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
