„Allah sa va binecuvanteze. Va multumesc pentru ca il onorati cu prezenta voastra pe Saddam, martirul!”. Acestea au fost cuvintele pe care Raghad, fiica cea mare a lui Saddam Hussein, le-a adresat multimii intaratate, care a iesit pe strazile capitalei iordaniene, Amman, in ultima zi a lui 2006, pentru a protesta fata de spanzurarea, la 30 decembrie, in zori, a fostului dictator irakian.

La 31 decembrie 2006, musulmanii sunniti au protestat nu numai la Amman, ci si in teritoriile palestiniene, in intreg Irakul si chiar in indepartatul Kashmir indian. Cu o zi inainte, in regiunile siite ale Irakului, ca si in Iran, tara cu o zdrobitoare majoritate siita, a fost sarbatoare: siitii, care au fost decenii in sir victime ale regimului criminal din Bagdad, si-au exprimat zgomotos multumirea: in sfarsit, calaul lor a fost pedepsit.

Este cat se poate de clar ca regimul lui Saddam a insemnat un val nesfarsit de violente monstruoase. Sutelor de mii de victime ale terorii politice li s-au alaturat in jur de un milion de morti, pretul urias platit de Irak in razboaiele sale impotriva Iranului, Kuweitului si, mai apoi, in campaniile intreprinse de americani si aliatii lor in 1991 si 2003.

Pentru toate acestea, era firesc - si util, ca avertisment direct adresat altor tirani - ca Saddam sa plateasca. Dar procesul sau a fost intens contestat, ca si sentinta de condamnare la moarte. Principalul risc de securitate generat de spanzurarea fostului dictator este posibilitatea ca el sa fie perceput drept martir de catre sunniti, care constituie majoritatea zdrobitoare a celor un miliard de musulmani din intreaga lume; si, drept urmare, ca, mort fiind, Saddam sa devina mult mai deranjant pentru securitatea mondiala decat atunci cand era viu. Si aceasta posibilitate nu este deloc una strict teoretica: pe afise improvizate, agitate de multimile lumii islamice la sfarsitul lui 2006 si inceputul lui 2007, se puteau citi - relateaza BBC - slogane ca "Martiriul lui Saddam ne inspira sa rezistam pana la victorie!".

Tensiuni in crestere

Dar zona Golfului nu este zguduita acum doar de urmarile spanzurarii legitime a lui Saddam, ci si de alte conflicte cu vadit potential exploziv. Mai multe tari se tem pentru soarta sunnitilor din Irak, ca si de extinderea influentei fundamentalismului siit iranian. In plus, statalitati pana acum stabile, cu ar fi Bahrainul, sunt macinate de tensiuni majore: siitii acuza elitele conducatoare sunnite ca ii supun discriminarii si cer drepturi suplimentare. Instabilitatea din Irak, impreuna cu ezitarile si erorile comise de SUA, care l-au infrant pe Saddam, dar nu au reusit nici pacificarea Irakului si nici impulsionarea cresterii economice pe plan local, constituie, impreuna cu presiunile expansioniste ale Iranului si cu conflictele interconfesionale, o reteta a unui viitor foarte sumbru: in Orientul Mijlociu, ziua de maine ar putea arata cu mult mai rau decat orice conflict de dupa al Doilea Razboi Mondial.

"Noi nici nu castigam, nici nu pierdem": asa se exprima astazi, cand vorbeste despre Irak, presedintele Bush, care a vorbit ani in sir doar despre victorie. Situatia dificila din Irak si perspectivele sumbre ale implicarii americane in zona Golfului Persic sunt insa descrise in termeni mult mai detaliati si foarte duri de Raportul Baker-Hamilton. Acest document, facut public la 6 decembrie 2006, a fost redactat de o comisie bipartizana, alcatuita din mai multe personalitati importante ale politicii externe americane si condusa de fostul secretar de stat James Baker, ca si de fostul congresman democrat Lee Hamilton.

"Nu exista nici o garantie a succesului in Irak", afirma raportul inca din prima pagina. In plus, "fortele SUA par sa fie prinse intr-o misiune al carui sfarsit nu se intrevede deloc". Situatia din aceasta tara este puternic agravata de slabele performante ale Guvernului din Bagdad. Potrivit Raportului Baker-Hamilton, "Guvernul irakian nu poate acum guverna, nu se poate sustine si nu se poate apara fara sprijinul Statelor Unite". Iar un eventual "colaps al Guvernului si economiei Irakului ar mutila si mai mult o tara deja incapabila sa satisfaca nevoile propriilor locuitori". Documentul mai afirma si ca, deocamdata, irakienilor le lipseste "capacitatea sau vointa de a actiona", precum si faptul ca, daca situatia nu se imbunatateste cumva, exista chiar riscul real al unei noi dictaturi, ce ar putea fi impusa de un conducator local, capabil sa "impuna ordine in mijlocul anarhiei". (F.D.)

Un consilier al Guvernului Arabiei Saudite afirma: "Exista si lucruri mult mai rele decat un razboi regional"

"E clar ca Guvernul din Bagdad nu va fi capabil sa-i protejeze pe sunniti de atacurile militiilor siite sprijinite de Iran daca trupele americane pleaca din Irak". Aceasta evaluare a incapacitatii Guvernului irakian de a apara populatia sunnita, care reprezinta cam 20% din populatie, impotriva majoritatii siite, de aproximativ 65%, ii apartine lui Nawaf Obaid. Acesta era, in noiembrie 2006, consilier al Guvernului saudit si director al Proiectului de Evaluare a Securitatii Nationale Saudite.

Obaid afirma, intr-un articol de-a dreptul socant, publicat la 29 noiembrie 2006 in "Washington Post", ca Arabia Saudita trebuie sa intervina in Irak daca si cand trupele americane vor parasi aceasta tara. Si aceasta pentru ca, de una singura, minoritatea sunnita din Irak nu are nici o sansa sa evite exterminarea. Mai mult, afirma Obaid, "in ultimul an, un intreg cor de voci a cerut Arabiei Saudite sa protejeze comunitatea sunnita din Irak si sa se opuna influentei iraniene in aceasta tara".

Obaid a insirat apoi actorii politici care au cerut Arabiei Saudite sa "puna la dispozitia irakienilor sunniti arme si sprijin financiar": lideri tribali si religiosi din Irak, dar si "lideri din Egipt, Iordania si alte tari arabe si musulmane", precum si - ceea ce este, credem, foarte important - mai multe "confederatii tribale saudite majore", ca si "o noua generatie de printi sauditi, aflati deja in pozitii guvernamentale strategice". In finalul articolului, Obaid afirma ca "o angajare a Arabiei Saudite in Irak implica riscuri mari - ea ar putea provoca un razboi regional. Asa sa fie: consecintele inactiunii sunt cu mult mai rele". La o saptamana dupa publicarea acestui articol, Guvernul saudit l-a concediat brusc pe Obaid, afirmand ca opiniile acestuia nu ar avea "nici o baza reala".

Dar, in ciuda concedierii consultantului prea sincer, este foarte clar - asa cum subliniaza si BBC - ca "sauditii sunt constienti in mod acut" de faptul ca Iranul siit este, pana acum, principalul castigator al evolutiilor ingrijoratoare din Irak, dar si de faptul ca sunnitii din Irak trebuie protejati. (F.D.)


Despre autor:

Sursa: Prezentonline.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.