Decizia Chisinaului de a expulza la sfarsitul saptamanii trecute un nou grup de cetateni rusi, sub acuzatia ca fac parte dintr-o retea ilegala care evalueaza climatul preelectoral din Republica Moldova, a iritat profund Moscova. Publicatiile aparute ieri si-au concentrat atentia asupra tensiunilor crescande intre Rusia si Republica Moldova, ca si asupra situatiei de la Chisinau din preajma alegerilor.

Oficiosul Guvernului de la Moscova, Nezavisimaia Gazeta, aprecia in editia de ieri ca presedintele comunist al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, este inutil pentru interesele Moscovei in Basarabia, dand astfel semnalul ca Rusia se pregateste sa-i faca vant lui Voronin de la conducerea Moldovei. (George DAMIAN)

Voronin, o "rata schioapa"

"Presedintele fara perspective a arestat "amenintarea rusa". Pe finalul bataliei electorale, autoritatile din Moldova au devenit nervoase", isi intituleaza ziarul Guvernului de la Moscova, Nezavisimaia Gazeta, articolul dedicat lui Voronin. Influentul cotidian moscovit, citat de Agentia "Rusia la zi", noteaza: "Cu doua saptamani inaintea desfasurarii alegerilor parlamentare, Estul si Occidentul sunt gata sa se uneasca pentru a nu admite ca in Moldova sa iasa invingatoare puterea in exercitiu. Presedintele comunist Vladimir Voronin pare la fel de inutil si pentru Rusia, si pentru SUA, ca o "rata schioapa".

Acum, el trebuie sa conteze doar pe forte proprii". Practic, oficiosul Kremlinului indica faptul ca Vladimir Voronin nu mai beneficiaza de sprijinul Moscovei pentru alegerile din luna martie. Nezavisimaia Gazeta mai noteaza: Asta in conditiile in care, "daca decizia Dumei de Stat (de a impune sanctiuni Republicii Moldova, n.red.) va fi sustinuta si de alte institutii ale puterii ruse si intarita cu decizii concrete ale Guvernului Federatiei Ruse, situatia va deveni pur si simplu catastrofala: Moldova se va afla intr-o blocada economica si politica asa cum Rusia nu a aplicat inca impotriva nici unui stat din spatiul ex-sovietic - nici a tarilor baltice, nici a Georgiei", remarca Nezavisimaia Gazeta.

BMD, favoritul Rusiei

De asemenea, in opinia cotidianului Gazeta, interesul Rusiei consta in a "spala" componenta Parlamentului moldovean, care alege presedintele republicii cu doua treimi din voturi. Moscova mizeaza pe intrarea in Parlament a Blocului "Moldova Democrata", condus de primarul Chisinaului, Serafim Urecheanu. "In cazul in care comunistii nu isi vor putea asigura majoritatea absoluta in Parlament, Voronin va fi obligat sa negocieze cu Urecheanu si cu alti lideri ai opozitiei. Pentru a spune adevarul, aceasta nu inseamna un targ cu Moscova, dar apar posibilitati de manevra pentru Rusia", explica Gazeta.

Moscova sanctioneaza Chisinaul

Ziarul Vremia Novostei si-a intitulat comentariul "Nu avem nevoie de astfel de comunisti". Si face bilantul: "Cu doua saptamani inaintea alegerilor parlamentare din Moldova, acul barometrului politic din republica indica "furtuna". La sfarsitul saptamanii trecute, autoritatile moldovene au expulzat din tara 20 de straini, printre care 13 cetateni rusi acuzati de interventie ilegala in procesul preelectoral. Drept raspuns la acest gest, Duma de Stat a Rusiei a acceptat vineri, cu o unanimitate impresionanta (375 de voturi pentru, nici o abtinere si nici un vot contra), hotararea de a recomanda Executivului rus introducerea de sanctiuni impotriva Moldovei, "din cauza cursului adoptat de autoritatile de la Chisinau pentru tensionarea situatiei din jurul Transnistriei".

Deputatii au propus introducerea vizelor pentru cetatenii Republicii Moldova (dar nu si pentru locuitorii Transnistriei), livrarea de gaze catre Moldova (nu si pentru Transnistria) la pretul de pe piata mondiala si limitarea importarii in Rusia a produselor alcoolice sau din tutun fabricate in Moldova (excluzand din nou producatorii transnistreni)".

Manipulare ruseasca anti-Voronin

Toate sanctiunile recomandate afecteaza grav statul moldovean, iar posibila introducere a vizelor a declansat deja primul protest. Sambata a avut loc la Moscova congresul muncitorilor moldoveni din Rusia, care l-au criticat pe presedintele Vladimir Voronin si conducerea comunista pentru atacurile impotriva Rusiei. Participantii si-au chemat rudele si prietenii sa voteze Blocul "Moldova Democrata" la viitoarele alegeri parlamentare. Chisinaul a vazut in aceasta manifestare "mana Kremlinului"", scrie Novie Izvestia. Care, citand date neoficiale, aminteste ca numarul moldovenilor ce lucreaza in Rusia depaseste 500.000.

Kommersant relateaza ca la tribuna a urcat si Victor Braghis, unul dintre liderii blocului "Moldova Democrata". El a inceput curand sa vorbeasca despre "presedintele Voronin - renegatul", care "de mult timp "a tradat ideile comuniste si minte poporul". (...) El a adaugat ca Voronin a ingropat limba rusa in Moldova, dar moldovenii trebuie sa ramana legati de Rusia".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.