Senatorul democrat Hillary Rodham Clinton, sotia fostului presedinte Bill Clinton, a cistigat detasat un al doilea mandat in Senatul american. "Mesajul nu putea fi mai clar de atit, este timpul pentru o noua forta", a declarat zimbind fosta prima doamna. Obtinind un al doilea mandat in Senat, doamna Clinton se confrunta acum cu posibilitatea de a candida si pentru Casa Alba in 2008. Cu o zi inainte de alegerile pentru Senat, ea a insistat pe faptul ca se concentreaza "deocamdata" pe campania electorala actuala si ca nu a luat nicio decizie cu privire la candidatura sa pentru Casa Alba.

Citeste si:

Totusi, analistii spun ca, daca va fi sustinuta in continuare de sotul ei, care a insotit-o pe tot parcursul campaniei electorale pentru Senat, Hillary ar putea sa ajunga cu mare usurinta in Biroul Oval, intrucit republicanii nu au un candidat pe masura ei. Unii dintre apropiatii familiei spun ca doamna Clinton il va desemna chiar pe Bill pentru postul de vicepresedinte, pentru a linisti temerile celor care se tem ca, dupa ce va ajunge la Casa Alba, l-ar putea trece "pe linie moarta" pe sotul care a suparat-o atit de mult cu niste ani in urma. Ar fi pentru prima oara in istorie cind un cuplu candideaza impreuna pentru Casa Alba si, conform estimarilor, cel putin doua treimi din americani ar fi gata sa-i voteze.