Comisia Europeana recomanda amanarea "pe termen mediu si chiar lung" a primirii in randurile ei a tarilor din vestul Balcanilor, carora le cere sa depuna in continuare eforturi pentru operarea mai multor reforme in plan politic si economic. Un raport in acest sens, citat ieri de EUobserver, subliniaza ca "negocierile cu candidatii si potentialii candidati trebuie continuate intr-o maniera foarte riguroasa, respectandu-se conditiile asupra carora s-a cazut de acord initial".

Documentul releva diferentele mari existente intre statele din zona in ceea ce priveste gradul de indeplinire a criteriilor obligatorii pentru a deveni membru al UE. Probleme cum ar fi viitorul statut al provinciei Kosovo, relatiile cu Serbia si Bosnia-Hertegovina, vor figura la loc de frunte la negocierile de aderare din 2006-2007.

Croatia are sanse sa fie primita cel mai curand in Uniune

Potrivit raportului amintit, "in momentul de fata pare improbabila aderarea simultana" a statelor din Balcanii de Vest, Macedonia si Croatia fiind considerate tarile cu mari sanse de a intra mai curand decat Serbia, blocata serios de problemele legate de criminalii de razboi inca nepredati Tribunalului de la Haga, ca si de pretentia teritoriala fata de Kosovo. Croatia pare a fi in pozitia cea mai avantajoasa, considerata a fi cea mai dezvoltata din zona, dar nici in cazul ei nu este avuta in vedere aderarea inainte de sfarsitul anului 2008.

Acceptarea ei depinde serios de soarta Constitutiei UE si de planurile de reformare a institutiilor europene. In planul eforturilor proprii ale Zagrebului, in 2007 sunt asteptate progrese notabile in reformarea economiei, justitiei, a administratiei publice, precum si in lupta cu coruptia. Macedonia a cunoscut, in 2006, un ritm mai lent in procesul de reforma. In plus, Bruxelles-ul cere insistent autoritatilor de la Skopje sa adopte o noua legislatie care sa confere drepturi mai mari etniei albaneze, sa adopte masuri care sa aduca politia si sistemul judiciar cat mai aproape de standardele europene.

Cat priveste Bosnia-Hertegovina, ea este angajata in negocieri pentru Acordul de Asociere si Stabilitare (SAA), primul pas inainte de a deveni candidat la aderarea la UE. Disputele dintre autoritatile de la Sarajevo si cele ale minoritatii sarbe din Republica Srpska tin insa in loc negocierile pentru urmatoarea etapa spre aderare. Si in acest caz, releva raportul Comisiei Europene, umbra lui Karadzici, inca nearestat si predat Tribunalului de la Haga, greveaza serios asupra sanselor Bosniei de a obtine statutul de candidat la aderare. In privinta Albaniei si Muntenegrului, raportul Comisiei Europene le cere "sa-si intensifice lupta cu coruptia si crima organizata" si sa continue reformele in administratia publica.

De altfel, un studiu recent al Transparency International considera Albania drept cea mai corupta tara din Balcanii de Vest. Muntenegrului, cel mai tanar stat independent din regiune, care s-a separat de Serbia in luna iunie a.c., Comisia Europeana ii cere sa ia masuri urgente pentru consolidarea noilor institutii aparute dupa proclamarea independentei, care sa permita o buna cooperare cu Natiunile Unite in combaterea crimei organizate si a coruptiei, ceea ce i-ar permite obtinerea, in urmatoarele luni, a statutului de asociat cu UE.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.