Fostul presedinte al Iranului, Mohammad Khatami, a descris incercarile SUA de a impune viziunea occidentala asupra democratiei in Orientul Mijlociu ca pe "o mare gluma", opinand ca aceasta nu poate fi exportata intr-o zona a lumii cu conditii si culturi diferite.

Intr-un interviu acordat BBC-ului, domnul Khatami a spus ca interventiile militare americane din Irak si Afganistan nu numai ca au esuat in efortul de a eradica terorismul, dar au sfarsit prin a genera noi forme ale acestuia. Fostul presedinte a declarat insistent ca programul nuclear al Teheranului e pasnic. "Discutiile asupra energiei nucleare au inceput in timpul mandatului meu", a spus Mohammad Khatami.

"De atunci ne-am hotarat sa folosim energie nucleara fiindca resursele noastre petroliere sunt pe cale de a se consuma, si de asemenea, fiindca beneficiile ar fi mai mari decat cele pe care le obtinem din vanzarea titeiului."

Citeste si:

"Mai mult, din cauza efectuelor nocive ale combustibililor fosili, suntem interesati, ca, multe alte tari, sa avem si noi energie nucleara, si ne ducem politicile in cadrul Tratatului de Neproliferare", a spus fostul presedinte, adaugand ca Israelul detine arme nucleare si nu este membru al Tratatului de Neproliferare.

Mohammad Khatami face o vizita la Londra.
Este cel mai important demnitar iranian care soseste in Marea Britanie de la revolutia islamica din 1979 incoace.