DRAMA. Japonezii sunt din ce in ce mai deprimati din cauza batranetii si, in cele din urma, multi ajung sa-si puna capat zilelor. Guvernul a introdus servicii speciale pentru pensionari, dar expertii avertizeaza ca este necesara si ajutorarea familiilor acestora, pentru a preveni starile de epuizare, frustrarea si sentimentul de izolare care intervin atunci cand ii ingrijesc.

Recent, un japonez in varsta de 73 de ani, deprimat si epuizat din cauza ajutorului acordat sotiei sale bolnave de Parkinson, s-a spanzurat in apartamentul sau din Tokyo. Sotia, in varsta de 72 de ani, a fost gasita in viata, purtand pe cap o punga de plastic, ceea ce lasa sa se inteleaga ca barbatul a incercat sa o omoare si pe ea, probabil pentru a-i curma suferinta.

Cazul este aproape emblematic pentru societatea japoneza, care are cei mai multi varstnici din lume. Aproximativ 21% din cei 127 de milioane de locuitori au peste 65 de ani, relateaza Reuters.

Disperarea ii poate afecta, insa, si pe cei mai tineri. Un tribunal din Kyoto s-a confruntat recent cu un caz tragic. Yasuharu Katagiri, in varsta de 54 de ani, a izbucnit in lacrimi, in fata curtii, dupa ce a admis ca si-a strangulat mama de 86 de ani cu un prosop, apoi a incercat sa se sinucida. Barbatul a recurs la acest gest disperat din cauza ca nu mai putea sa munceasca si sa-si ingrijeasca mama handicapata. Cand si-a dat seama ca nu mai are cum sa plateasca chiria pe luna urmatoare, Katagiri a decis ca viata nu mai are niciun sens, pentru niciunul dintre ei. In luna iulie, tribunalul l-a condamnat la inchisoare cu suspendare.

O speranta de viata de 85 de ani

Peste 2,7 milioane de japonezi varstnici au nevoie de ingrijiri medicale la domiciliu si se etimeaza ca numarul acestora va creste in urmatorii ani, din cauza ratei reduse a natalitatii si a uneia dintre cele mai mari sperante de viata din lume. In medie, o japoneza traieste pana la 85 de ani, iar barbatii pana la 75, cu patru-cinci ani mai mult decat contemporanii lor din SUA.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.