Teroristul mascat, cu Kalasnikov pe umar, imbracat in uniforma, cu o barba salbatica si privire furioasa, un fel de bestie care nu stie decit sa moara, luind cu el cit mai multi nevinovati - este imaginea-cliseu, singura pe care o vad, sau vor sa o vada, ochii occidentali ori americani. Este o imagine care, desi persista in Occident, nu mai este de actualitate in Orient. Inclestata in razboiul impotriva terorismului, comunitatea internationala pare sa ignore o arma mai periculoasa uneori decit bombele ori atentatorii sinucigasi, si anume puterea cuvintului utilizat cu mijloace moderne de comunicare.

Teroristii au experienta in a-si face reclama

Aproape toate miscarile considerate teroriste dau dovada de o adaptabilitate uimitoare la noua era a comunicatiilor si tot ce are ea de oferit. Inceputul s-a facut in secolul trecut, cind, de exemplu, revolutia islamica din Iran a fost posibila si datorita cartilor si casetelor cu mesaje inregistrate ale fostului ayatollah Khomeini, casete care circulau ilegal pe tot teritoriul Iranului si au insufletit populatia pina la punctul la care i-au dat motivatia si puterea de a rasturna regimul sahului Pahlavi.

Fratia Musulmana si-a raspindit mesajul in tot Orientul Mijlociu, tot cu ajutorul casetelor, pe linga clasicele mesaje incluse in slujba musulmana de vineri. Liderul OLP, Yasser Arafat, stia sa-si faca imagine si nu rata nici o ocazie sa dea legitimitate mesajului sau, aparind alaturi de sefi de stat, ori participind la ceremonii la care era ridicat drapelul palestinian, fara ca statul palestinian in sine sa existe.

Citeste si:

Cel mai tare birou de presa

Un exemplu pentru utilizarea excelenta a mijloacelor moderne de comunicare este miscarea siita libaneza Hezbollah, care pare sa aiba cea mai dezvoltata campanie de PR dintre toate miscarile similare in Orientul Mijlociu. Pe linga luptatori, Hezbollah are, poate, cel mai puternic birou de presa din Liban, si chiar din Orient, cu un numar-record de purtatori de cuvint, cu studii la cele mai bune universitati din SUA si Europa. Responsabilii cu comunicarea ai Hezbollah sint chiar impartiti pe departamente, precum cel asa-numit de "relatii internationale".

Nici o zi fara Hezbollah

Reprezentantii Hezbollah nu refuza un interviu, mai ales cu marile institutii media. Se folosesc de fuga dupa senzational a jurnalistilor ca sa apuce ocazia de a-si transmite mesajul. Nu trece nici o zi in Liban, fara ca un reprezentant ori altul al miscarii siite sa nu tina o conferinta de presa sau sa faca o mica declaratie, oricit de neimportanta, sau sa transmita un mesaj care a mai fost repetat si-n ziua precedenta. Nu conteaza, ordinul pare sa fie "nici o zi fara Hezbollah!". Miscarea siita a inteles foarte bine ce putere au media. De aceea are propriul post de radio, un post de televiziune numit Al Manar si propriul ziar.