Acolo, demult, in acest loc cat o batista pe obrazul lumii, s-au intamplat fapte nemaipomenite, adunate prin veacul al VII-lea de un rapsod, pe numele lui Stasinos, in scrierea "Cypria Epi" ("Epopeea cipriota"). Poemul s-a raspandit in intreaga lume graca - si este/ a fost socotit o ampla prefata la "Iliada" lui Homer. Acest poem, alcatuit ciclic din 11 carti cuprinzand 6.000 de versuri - din care au supravietuit pana astazi doar 26 de fragmente cu 51 de versuri - a exercitat peste timp o puternica influenta asupra artei si literaturii. Se poate spune, astfel, ca - alaturi de credinta in Dumnezeu, intretinuta de numeroasele manastiri - arta a asigurat micutei si incapatanatei Insule (supusa atator vicisitudini ale Istoriei) rezistenta si trainicie.

Nu intamplator, misterul acestei existente a atras mari oameni de spirit ai Europei, schimbandu-le intrucatva destinul ori ajutandu-i sa si-l limpezeasca: Leonardo da Vinci, in 1481; Lamartine, in 1832; Rimbaud, in 1871 - toti facand aci popas adanc. Din antichitate si pana in clipa de fata, Ciprul iradiaza fascinatie. Din antichitatea acestei lumi pornesc ilustratele de mai jos.

Jocul cu moartea

Kourion, un orasel din apropierea Limasolului, despre care Herodot spunea ca a fost infiintat de locuitorii vechiului Argos. Si ca orice asezare antica, micul Kourion trebuia sa aiba si el un amfiteatru. Acesta a fost inaltat in secolul al II-lea i. Chr. dupa model greces.

Mai tarziu, cand Cipru a intrat sub stapanire romana (anii ‘58/’38 i. Ch.) micul amfiteatru ursit pentru serbari si omagiu adus zeilor a devenit o arena ampla, consacrata luptelor de gladiatori. Ce-a urmat nu-i greu de inchipuit. Zornait de arme: spade scurte, ghioage lungi, bile de fier tintuite la capat de lant - dar, mai ales, spaima vietii in lupta cu moartea. Firul de speranta agatat de degetul mare al spectatorilor, care putea sa se ridice in sus, dar la fel de bine si sa se lase in joc. Si atunci...
... Ma grabesc sa pun punct acestei ilustratii cu miros de sange, a carei imagine rascoleste si astazi pe cel ce vine sa simta la fata locului.

Arta care vindeca

Sanctuarul lui Apollo - cel mai important vestigiu antic din tot Ciprul. Epoca arhaica, prelucrarea bronzului - peste care se aseaza unghia de rezistenta a puternicei amprente romane. Totusi, cea mai veche inscriptie din acest vast amfiteatru de piatra, apa si cer dateaza din secolele al V-lea - al IV-lea i. Chr. - si-l prezinta pe Apollo ca "zeu vindecator". Iata-l, asadar, pe Zeul Artelor vindecand lumea de betesuguri. Dar poate ca arta chiar e buna la asa ceva. Caci betesug n-o insemna doar branca lovita de sageata, ci si un suflet sagetat de dor.

Citeste si:

Prin secolul al IV-lea, un cutremur a distrus Sanctuarul - si daca oamenii au abandonat constructia devenita ruina, cu aceeasi siguranta Apollo a continuat sa vindece suflete. Mai tarziu, oamenii si-au reamintit de ruina - si-au prefacut-o in palat; la inceput, mai cu sfiala, sub Augustus; ceva mai tarziu, strabunul nostru Traian a refacut si inmultit splendiarea vechiului Sanctuar. Apollo s-a bucurat - iar cipriotii contemporani noua au adus sub privire, prin anii 1980, coloane si capiteluri care fac din aceasta ilustrata o emblema a Insulei.

Fiica Marii, zeita Frumusetii

Afrodita nu se putea naste langa stele - si nici sub streasina pamantului. Fiica a Marii, ca si cei ce cutreierau Mediterana precum romanii cararile uscatului, ea si-a ales leagan de nastere spuma de platina a marii. Aici, langa insula Cytera (Cypria, Cipru). Zefirul, apoi, a purtat-o usor, pe o scoica, pana in Insula - care i-a devenit, astfel, pamant natal.

Desigur, ca in orice adevar petrecut in legenda, sunt si alte versiuni ale nasterii sale. Homer, ceva mai terestru, sustine in "Iliada" ca Afrodita ar fi fiica lui Zeus si a Dianei. Hesiod, in "Theogenia" sa (scrisa in secolul al VIII-lea i. Chr.) elibereaza un certificat de nastere mai amplu. La inceput - zice el - a fost haos; haos din care a aparut Geea (zeita pamantului). Ea l-a creat pe Uranus: cerul, in stare s-o acopere in intregime. Din impreunarea dintre Geea si Uranus s-au nascut titanii: sase titani si sase titane; apoi ciclopii; in sfarsit, si trei monstri. Unul din titani, Cronos, si-a ranit tatal (cu ajutorul Geei!) iar sangele acestuia a curs in mare formand o spuma alba, din care s-a ridicat Afrodita.

...Marea, asadar, ramane spatiu si leit-motiv al aparitiei frumusetii pe pamant - si, iata, gandul ma duce, instantaneu, la versul eminescian: ..."Iar cerul este tatal meu/ Si muma-mea e marea"...

Trei ilustrate - numai trei, dintr-o mai ampla paleta incarcata de culoarea istoriei - trimise spre cititor nu doar cu gandul, ci si cu imaginile fotografice doveditoare ca cele spuse sunt adevarate.