Papa Benedict i-a invitat pe ambasadorii tarilor musulmane la Vatican la o discutie in palatul sau de vara. Intalnirea va avea loc luni si se inscrie in seria eforturilor diplomatice de a le explica musulmanilor, care au considerat ca Papa a descris Islamul drept o religie violenta in discursul sau de acum doua saptamani, din Germania, ca a fost vorba de o neintelegere.

Papa va incerca sa exprime personal regretele deja exprimate in cateva randuri, de la conferinta sa incoace.

Printre diplomatii invitati se numara ambasadorii Egiptului, Turciei, Indoneziei si Iranului - tara cu cea mai mare ambasada la Vatican.

E un gest de bunavointa al papei, care se simte incurajat de sustinerea primita de la presedintele Mahmud Ahmadinejad, care a declarat in aceasta saptamana ca e de parere ca mesajul papei, pe care il respecta, a fost distorsionat.

Intalnirea de luni ar putea constitui o buna ocazie pentru Papa Benedict de a-si repune remarcile in context.

Citeste si:

Se relateaza ca ambasadorul Turciei doreste ca vizita Papei, programata pentru luna noiembrie, sa aiba loc potrivit planului.

Pe de alta parte, e de presupus ca la intalnire va fi abordata chestiunea sigurantei personale a Papei, pe durata vizitei.

Papa Benedict al XVI-lea declara ca doreste sa promoveze respectul intre religii si libertatea minoritatilor religioase din tarile musulmane.

Data fiind executarea celor trei militanti crestini in Indonezia, pentru care papa ceruse clementa, e de asteptat ca suveranul pontif sa exprime regrete cand se va intalni luni cu ambasadorul acestei tari.