TARA OPIUMULUI

In 2000, an in care Afganistanul a satisfacut aproximativ trei sferturi din consumul mondial de opium, talibanii care preluasera puterea au interzis cultivarea macului si producerea opiumului. Un raport al Natiunilor Unite din iarna urmatoare, alcatuit in urma unei inspectii riguroase in teren, arata ca decizia fusese foarte eficienta, aproape eliminind cultivarea macului din tara. Eficienta se datora masurilor in forta ale talibanilor, care dadusera foc laboratoarelor de prelucrare si ii bagasera la inchisoare pe cultivatori, eliberindu-i doar in momentul in care acestia erau de acord sa renunte la culturile de mac.
Expertii americani au fost, insa, la acel moment, ceva mai sceptici decit cei ai ONU. Pe de o parte, ei au sustinut ca scaderea suprafetelor cultivate cu mac nu a fost chiar asa de severa, pe de alta parte ca toata miscarea a fost gindita in asa fel incit pretul sa creasca, iar talibanii sa obtina mai multi bani pe opiumul sau heroina pe care o aveau in stoc. Si, intr-adevar, preturile au crescut, din cauza monopolului, de aproximativ 15 ori pentru opiumul din Afganistan, ceea ce, in conditiile in care productia depasea cererea si existau stocuri suficiente, aducea venituri mai mari decit daca ar fi existat productie si in 2001.

In orice caz, dupa 2002 productia s-a reluat nestingherita, in conditiile in care talibanii au pierdut puterea si nu mai aveau de ce sa incerce sa impresioneze lumea, iar fortele internationale nu reusesc inca sa controleze ce se intimpla pe intreg teritoriul. Apelul adresat afganilor de presedintele Karzai la declansarea unui Jihad impotriva opiumului, considerat a fi cel mai mare dusman al Afganistanului, nu a avut nici un efect. Opiumul ramine una dintre putinele resurse seriose de trai, iar inlocuirea lui cu cereale, de exemplu, le-ar aduce incomparabil mai putini bani cultivatorilor. Dar daca un cultivator de opium cistiga in medie 3.000-4.000 de dolari pe an, talibanii care controleaza productia si comercializarea incaseaza miliarde de dolari anual.

AFGANISTAN, CIMPUL CU MACI AL PLANETEI

Ascensiunea Afganistanului ca mare producator de opium se datoreaza programelor de eradicare a cultivarii si producerii lui in Iran si Pakistan, asta dupa ce, initial, productia fusese stopata in asa-numitul Triunghi de Aur (Laos, Myanmar, Tailanda). In fiecare din aceste cazuri productia de opium a fost eliminata prin masuri autoritare, pe masura ce statul a devenit capabil sa faca distinctia intre interesele de securitate si dezvoltare, in conditii de normalitate, ale majoritatii cetatenilor si interesele minoritatii care beneficia de pe urma productiei de droguri, de la mici cultivatori la "baroni ai drogurilor".

Desigur, dificultatea in Afganistan consta in a-i determina pe cei care reprezinta statul sa treaca de partea intereselor celor care isi doresc legalitate si normalitate. Aici, mai mult decit in oricare alta tara, supravietuirea populatiei, foarte saraca oricum, depinde de productia de opium care aduce mai mult de jumatate din PIB. In plus, Afganistanul e intr-o pozitie mai proasta decit celelalte tari care s-au confruntat cu problema drogurilor si din cauza ca instabilitatea nu ii permite sa adopte programe coerente si eficiente.

Totusi, presedintele afgan Hamid Karzai avea perfecta dreptate spunind ca opiumul este principalul dusman al Afganistanului, chiar daca foarte multi afgani traiesc de pe urma lui, pentru ca intr-un narco-stat mecanismele puterii sint subor-donate retelelor de producatori si traficanti, astfel ca oamenii nu beneficiaza nici de siguranta, nici de proiecte de dezvoltare pe termen lung. Este exact ceea ce se intimpla in Afganistan, unde toate nivelurile puterii sint controlate de traficanti, de la autoritati locale pina la sefi ai Politiei si ministri. Un narco-stat este, prin definitie, incompatibil cu suprematia legii.

O reactie surprinzatoare, dar logica din acest punct de vedere fata de problema opiumului afgan a venit din partea conservatorilor britanici, care au cerut liderului lor, David Cameron, sa sustina legalizarea cultivarii opiumului in Afganistan. Chiar daca nu se va ajunge prea curind acolo, argumentele lor erau logice: eforturile de combatere ale productiei de opium sint foarte putin eficiente, consumind inutil resurse materiale si financiare imense.

Citeste si:

Productia ar putea fi controlata, prin legalizare, astfel incit ea sa mearga in mai mica masura spre piata neagra (deci spre heroina), iar veniturile ar putea reveni in mai mare masura cultivatorilor decit traficantilor. Diferitele mafii nu ar mai avea atitea motive ca acum sa incerce sa mituiasca functionari sau sa respinga autoritatea administratiei centrale. Cei care sustin legalizarea evoca exemplul Turciei, care prin legalizarea productiei de opium a devenit, din cel mai mare furnizor de heroina, un furnizor important de medicamente legale pe baza de opium.

INTERDICTIE SAU LEGALIZARE

Desi consumul de heroina si, in general, de droguri de mare risc pare sa fie una dintre marile probleme ale lumii contemporane, Raportul Mondial asupra Drogurilor pe 2006, alcatuit de Biroul Narcotice si Crima Organizata al ONU, este mai degraba optimist. El apreciaza ca, intr-un secol, productia mondiala de opium (din care trei sferturi apartinea Chinei, acum o suta de ani) s-a diminuat de 6 ori, in conditiile in care populatia a crescut de 3 ori, deci productia de acum ar fi in termeni reali de aproximativ 18 ori mai mica.

Raportul face si o comparatie cu situatia fumatorilor; potrivit acestuia, fumatorii ar fi de cinci ori mai multi decit consumatorii de droguri (25% fata de 5%, din populatia adulta) pur si simplu din cauza ca exista interdictia. Raportul ignora, insa, complet amanuntul ca preferinta pentru tutun e motivata tocmai de faptul ca acesta e un "drog" foarte slab, cu efecte in intregime acceptabile social, spre deosebire de drogurile tari (si care, probabil, de aceea si sint interzise).

De asemenea Raportul ignora, cind compara productia de opium de acum un secol cu cea de azi, faptul ca atunci aproape toata productia mergea spre consumul traditional de opium (fapt demonstrat clar de aria de productie: China, India, Persia, Indochina, Turcia), care nu genera abuzuri si nu crea probleme medicale sau sociale. Chiar daca acum productia de opium e mai mica, cea mai mare parte a ei e consumata sub forma de heroina, un drog foarte distrugator. Este, de aceea, posibil ca viziunea ONU despre utilitatea si eficienta interdictiei sa fie cam optimista.

Exista insa si un curent de gindire care considera ca interdictia favorizeaza violenta, infractionalitatea, consumul nesupravegheat si excesiv de droguri tari. Campania pentru legalizarea drogurilor slabe continua aproape in toate tarile occidentale.

Chiar si intr-un stat american foarte conservator precum Texasul, un candidat independent, dar nu lipsit de sanse, la postul de guvernator isi bazeaza oferta electorala pe legalizarea marijuanei, ceea ce, spune el, ar scoate din puscarie consumatorii non-violenti de marijuana si ar face loc pentru cei care comit fapte violente. Kinky Friedman recurge si el la argumentul potrivit caruia razboiul clasic cu drogurile a fost pierdut, ele fiind acum mai accesibile si mai ieftine decit oricind, astfel ca e neaparat nevoie de alt tip de masuri pentru a putea controla situatia.