Fisia Gaza, undeva linga Rafah. Masina inainteaza cu greu pe drumuri desfundate. Ghidul imi zimbeste si imi spune: am o surpriza pentru tine. Ai zis ca vrei sa vorbesti cu militantii din Brigazile al-Aqsa, ei bine, te duc la ei. "Trebuie sa imi pun salul pe cap?", il intreb. "Nu, nici vorba". Ma bucur de intilnire, dar imi fac si griji. Rapirea jurnalistilor este un sport in Fisia Gaza. Ma linistesc, gindindu-ma ca un jurnalist roman n-ar fi un premiu prea grozav.

Kalasnikovul sub maslini

Ajungem la un zid lung. O poarta mica in mijloc. Ghidul apasa pe sonerie, spune citeva vorbe si poarta se deschide, apare un barbat care ne invita politicos inauntru. Da mina cu barbatii, pe mine doar ma saluta, punindu-si mina in dreptul inimii. Intram intr-o gradina, cam pirjolita de soare si neingrijita. Sub citiva maslini sint improvizate doua banci late, acoperite cu paturi. In mijloc, o masuta cu un ibric de cafea. De jur-imprejur, cinci barbati, fiecare cu cite o ceasca. Imediat apar alti patru, imbracati in negru, cu fetele acoperite si cite un Kalasnikov pe umar. Nu pot sa nu remarc, in sinea mea, ironia situatiei, barbatii inarmati sub frunzele de maslin. Liderul lor, imbracat normal si cu fata descoperita, se prezinta: Abu Mohamad. Ne invita sa luam loc si primim cite o ceasca cu cafea. Interviul nu incepe imediat, nu e politicos. Mai intii trebuie sa stam putin de vorba.

Rapire ca in vacanta

La un moment dat, apare subiectul jurnalistilor de la Fox News, rapiti recent. "Daca ati sti cum vin uneori la noi jurnalisti straini sa ne spuna sa-i rapim ca sa devina celebri..." imi zice cu o expresie amuzata pe fata Abu Mohamad. Nu raspund, doar zimbesc. Incep glumele: "Daca vreti, va rapim, va ducem intr-un hotel confortabil, o sa fie ca o vacanta". Rid si raspund: "Pai daca ma rapiti, nu mai am cum sa muncesc, sa fac reportaje si atunci am batut drumul degeaba pina aici in Gaza, iar sefii mei vor da vina pe mine, ca nu am fost precauta. Asadar mi-ati face un deserviciu".

Citeste si:

Rationamentul meu naiv ii face din nou sa rida. Atmosfera pare destinsa. Ma relaxez abia dupa ce realizez ca au vrut doar sa-mi testeze reactiile, sa vada daca imi e teama. "Voi, jurnalistii, sinteti cam nebuni", zice Abu Mohamad. Intr-un final, se hotaraste sa incepem interviul. Apoi, ma invita sa mai stau si la un ceai. Ghidul imi sopteste ca probabil lui Abu Mohamad ii place ca nu arat teama. Linga noi, tot timpul, prezenti barbatii mascati cu Kalasnikov pe umar.

"N-am mai lupta..."

Cu ceaiul fierbinte in mina, purtatorul de cuvint al al-Aqsa ma lamureste ca si militantii s-au cam saturat sa lupte cu Israelul. "Daca n-am mai avea motive, n-am mai lupta". Ma multumesc sa zimbesc. Si continuam asa, el vorbind, eu zimbind de linga barbatii inarmati, pina la rugaciunea de seara, cind, deodata, se ridica si-mi multumeste, apoi imi arata politicos drumul spre poarta.

Unul dintre oamenii lui ma conduce pina in strada. Odata ajunsa in masina, ghidul imi spune: "Isi fac rugaciunea, apoi se vor muta in alta parte, ca sa nu mai gasesti pe nimeni daca te gindesti sa te intorci, sa arati cuiva unde te-ai intilnit cu ei". Inteleg aluzia si raspund: "Nici o grija, n-am de gind sa ma intorc".