Uniunea Europeana (UE) isi mentine linia de "dialog si fermitate" in ceea ce priveste dosarul nuclear iranian, chiar daca a fost amanata o noua intalnire intre Inaltul reprezentant al UE pentru poli-tica externa si de securitate comuna Javier Solana si negociatorul-sef iranian Ali Larijani, a spus ieri ministrul luxemburghez al Afacerilor Externe, Jean Asselborn. "Nimic nu este pierdut", a subliniat Jean Asselborn, la sosirea sa la o reuniune a ministrilor Afacerilor Externe, care a avut loc ieri, la Bruxelles. "Linia de fermitate, fermitate foarte clara, dar de dialog", definita acum 15 zile, in cadrul unei reuniuni a UE in Finlanda, "este linia noastra". "A vorbi despre sanctiuni (impotriva Iranului) este simplu, dar nu este solutia, trebuie sa-i convingem pe iranieni sa reia dialogul cu noi", a adaugat ministrul Asselborn.

La randul sau, ministrul olandez Ben Bot a estimat ca "o sfanta neincredere este cea mai buna reteta" fata de Iran. Cei 25 de ministri ai Afacerilor Externe din tarile membre ale UE urmau sa cunoasca ieri continutul unui raport al lui Javier Solana privind contactele avute cu Larijani, la Viena, pe care le-a considerat "constructive". Cei doi oficiali urmau sa se reintalneasca joi, dar au decis sa amane aceasta intrevedere pentru o data neprecizata, fara a explica motivul acestei amanari.

"Este nevoie de o solutionare pe cale diplomatica"
Ministrul turc al Afacerilor Externe, Abdullah Gül, a pledat joi la Paris pentru o "solutionare pe cale diplomatica" a dosarului nuclear iranian si pentru "mentinerea" unitatii teritoriale a Irakului. "Trebuie sa luptam pana la capat pentru o solutionare pe cale diplomatica", a spus Abdullah Gül, ca raspuns la o intrebare privind dosarul nuclear iranian, intr-o conferinta de presa, la Institutul francez pentru relatii internationale (IFRI). Seful diplomatiei turce a estimat ca "embargoul nu este bun", pentru ca "slabeste paturile cele mai fragile ale populatiei si poate chiar sa intareasca Guvernul".

Citeste si:

"Trebuie sa fim atenti la modul in care vorbim cu iranienii, nu trebuie sa-i ranim", a recomandat mi-nistrul turc, care doreste ca regiunea Orientului Mijlociu "sa nu detina arme nucleare". Abdullah Gül a pledat, totodata, pentru "mentinerea" unitatii teritoriale a Irakului, apreciind ca o eventuala dezmembrare a acestei tari va provoca un "haos inimagi-nabil". "Trebuie sa ajutam Irakul sa-si mentina unitatea teritoriala. Fortele coalitiei trebuie sa tina cont de acest lucru", a mai recomandat ministrul turc.

Aprinsa polemica din Irak pe tema drapelului natio-nal a facut sa renasca in Turcia discutiile pe tema unui stat independent kurd in nordul Irakului. Ankara este ingrijorata de expansionismul kurzilor irakieni, care vor sa includa orasul Kirkuk in zona lor autonoma. Turcia se teme ca acest oras petrolier va fi atasat provinciilor kurde si va deveni bogata capitala a unui stat independent, potrivit aceleiasi surse.