Controlat de republicani, Senatul american s-a intors impotriva presedintelui George Bush, votand legea privind tratamentul prizonierilor de razboi intr-o forma mult diferita de cea propusa de Casa Alba

La cateva ore dupa ce Bush a declarat la Capitol Hill ca se va opune vehement unei variante de legi care ar afecta in vreun fel programul luptei impotriva terorismului si a cerut sprijinul colegilor sai pentru a trece legea in forma prezentata, liderul de la Casa Alba a primit o lovitura chiar de la fostul secretar de stat Colin Powell.

Acesta a trimis o scrisoare senatorului republican John McCain, veteran al razboiului din Vietnam si cunoscut adversar al presedintelui, in care a subliniat ca opinia mondiala devine suspicioasa in ceea ce priveste "legitimitatea morala a razboiului impotriva terorismului", precizand ca nu poate sustine o lege care contravine amendamentelor Tratatului de la Geneva. "Clarificati, modificati adica... incercati sa schimbati un tratat care nu a mai fost modificat de nimeni din aceasta lume in ultimii 57 de ani", a precizat McCain.

Administratia SUA a devenit tinta unor critici dure dupa scandalurile legate de abuzurile comise de soldatii americani asupra detinutilor din inchisorile de la Guantanamo si Abu Graib. "Tradarea" republicanilor vine dupa ce Bush a recunoscut, recent, existenta in lume a centrelor de detentie ale CIA. La Bruxelles cuvintele presedintelui SUA au avut rezonanta imediata, mai-marii UE cerand tuturor guvernelor europene precizari vizand implicarea in scandal. Prin gestul lor, politicienii de la Washington menajeaza relatiile cu UE, dar si cu aliatii, senatorii temandu-se ca, odata legea adoptata in forma ceruta de Casa Alba, SUA si-ar atrage antipatia tarilor aliate.

Presedintele american sustine ca o modalitate sigura de aflare a unor informatii despre structurile teroriste si eventuale atacuri este interogarea si judecarea detinutilor suspecti de terorism in bazele militare. in forma in care legea a trecut de Comisia Serviciilor Armate a Senatului, detinutii vor avea insa acces la informatiile clasificate folosite impotriva acestora, se va limita folosirea zvonurilor, a declaratiilor subiective si a probelor obtinute prin uz de forta. Presedintele Bush nu renunta insa la planurile sale si spera sa recastige terenul pierdut fie in plenul senatului, fie la negocierile dintre Senat si Casa Alba. Diana Oprita


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.