Trupele NATO din Afganistan au anuntat ca au ucis inca 40 de talibani in cadrul ofensivei care se duce in sudul tarii.

Operatiunea Medusa din provincia Kandahar a inceput acum o saptamana cu scopul de a-i indeparta pe insurgentii talibani care au ocupat pozitii in zona, amenintand ca vor ataca chiar orasul Kandahar.

Numarul total al talibanilor ucisi de la inceputul ofensivei depaseste acum 300, potrivit NATO dar aceasta cifra nu poate fi verificata din alte surse.
Un purtator de cuvant al trupelor NATO a precizat si ca in timpul operatiunii a fost descoperita o fabrica de bombe.

Soldatii NATO au reusit sa redeschida traficului civil principala ruta dinspre Kandahar.

Drumul fusese inchis de insurgentii talibani care preluasera controlul asupra districtului, ridicand puncte de control.

Mii de soldati NATO, condusi de Canada, au luat parte la operatiunea Medusa din Kandahar iar victime s-au inregistrat si in randul lor.

Comandantul trupelor NATO a declarat ca ar dori sa poata avea loc mai des ofensive de asemenea amploare, subliniind ca acesta este motivul pentru care e nevoie ca NATO sa trimita mai multi soldati in Afganistan.

Statelor din alianta nord-atlantica li s-a cerut sa contribuie cu inca 2500 de soldati dar inca nu se stie ce tari sunt dispuse sa mai trimita militari in Afganistan.

Oficiali din Turcia, Germania si Italia au dat de inteles ca tarile lor ezita sa mute trupele pe care le-au trimis in Afganistan de la proiectele de reconstructie din zonele mai sigure ale tarii catre regiunea sudica unde s-au inregistrat violente.

NATO a preluat comanda in sudul Afganistanului de la fortele americane la sfarsitul lunii iulie.
De atunci, peste 20 de militari si-au pierdut viata.
La ora actuala in Afganistan sunt in jur de 18.000 de militari printre care si soldati romani.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.