Acesta este titlul unui raport publicat sub semnatura lui Will James si Gregory Lowe in cel mai recent numar al revistei CIVITAS, aparuta sub egida Institutului Britanic de Studiu al Societatii Civile.
"Franta a minat spiritul de cooperare si de concesiuni mutuale pe care se fondeaza proiectul european si reprezinta acum cel mai mare obstacol in calea reformei sale, cheia de bolta a propriului sau viitor", afirma autorii, aducand o serie de argumente in sprijinul afirmatiilor lor. In ce priveste sectorul "libera circulatie a capitalurilor", autorii sustin ca Franta opereaza in continuare in virtutea unei politici protectioniste pentru a apara interesele companiilor nationale in concurenta cu rivalii din strainatate, ceea ce contravine obligatiilor asumate prin Tratatul de la Roma. Printre alte exemple, este citat cazul NOVARTIS. Atunci cand, in ianuarie 2005, compania farmaceutica elvetiana a lansat o preluare ostila a companiei franco-germane AVENTIS, guvernul francez s-a opus, incitand o intreprindere franceza sa procedeze la fel.

O alta acuzatie adusa Frantei este lipsa sa de entuziasm in a deschide piata muncii, "aflandu-se, dimpotriva, in fruntea contraofensivei privind libertatea de a lucra in spatiul comunitar". O a treia acuzatie priveste modul in care Franta s-a opus celebrei directive europene privind liberalizarea serviciilor: "Presedintele Chirac a denuntat propunerile europene in mai multe ocazii, afirmand ca liberalismul este la fel de primejdios precum comunismul… iar Comisia Europeana a cedat si a retras proiectul".


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.