Italia este faimoasa in turismul mondial, dar foarte putin comentata pentru plajele si statiunile sale, in ciuda faptului ca trei sferturi din frontiera acestei tari este scaldata de apele Marii Mediterane.

Turismul cultural, cel istoric, chiar si cel montan sunt adevarate embleme ale Italiei. Venetia, cu ale sale "strazi" curgatoare, Roma, Napoli, Milano, toate intesate de marturii ale Imperiului Roman, de catedrale sau edificii culturale. Prea putine se scriu si se cunosc insa despre litoralul italian, despre riviera si spectacolul mediteranean, cel care in Italia se afla la el acasa.

Italia este cea mai mare peninsula din Marea Mediteranei, avand alaturi si doua dintre cele mai mari insule ale acestei mari, Sicilia si Sardinia. Dintre cele 20 de regiuni care formeaza "cizma", doar doua nu au iesire la mare, practic, tinuturile de dincolo de valea raului Po fiind cele cu specific de deal si munte. In rest, imparte cu Franta, Croatia, Slovenia, Tunisia si Albania marile ce o inconjoara, adica Adriatica, Ioniana, Tireniana sau Liguriana.

Asadar, tara mica, dar cu 8.500 de kilometri de coasta. E drept ca o buna parte din tarm este format din stanci si nu poate fi amenajat pentru plaja, dar raman destule statiuni demne de atentia turistilor. Din punctul de vedere al climei, intreaga regiune mediteraneana se bucura de conditii excelente din mai pana in septembrie, cu luni foarte bune, poate prea calduroase in iunie si iulie. Aproape toate plajele au suprafete mai mici sau mai mari amenajate, cu acces platit, dar foarte curate, si care pun la dispozitie sezlonguri, vestiare, baruri si multe alte facilitati. Exista insa si destule plaje libere, mult mai salbatice.

Riviera italiana

Cea mai vizitata si in acelasi timp la indemana destinatie de plaja din Italia este Riviera, o continuare a celei franceze, situata pe tarmul continental al tarii, un soi de prelungire a Coastei de Azur, scaldata de Marea Liguria, asa cum este denumita aceasta zona a Mediteranei. Regiunea este formata din-tr-un lung sir de localitati, mici orasele cu specific mediteranean, intinzan-
du-se pana in apropiere de Toscana, cea mai vizitata fiind Monterosso

. Tot aici se afla Moneglia, la circa o ora de Genoa, sau Vernazza. Imprejurimile plajelor se remarca prin livezile verzi aproape tot anul, in vreme ce apele sunt strabatute de feriboturi ce leaga orasele intre ele. Localnicii sunt si ei foarte prezenti pe aceste plaje, astfel ca atmosfera in sezon seamana foarte mult cu aceea din pietele multor orase, insa nu lipsesc portiunile de nisip linistite, in care se refugiaza cei care nu agreeaza galagia. Din pacate pentru pasionati, nu toate sporturile acvatice sunt populare aici, un exemplu fiind jetski-urile, destul de rare pe riviera, fiind preferate doar cele pasnice, de tipul hidrobicicletelor.
In zona Romei, cea mai apropiata plaja este Ostia, dar care nu se bucura neaparat de cele mai bune aprecieri din cauza dimensiunilor mici si a aglomeratiei,

cunoscatorii preferand ori Terracina, mult mai mare si mai salbatica, aflata la numai 1-2 ore de capitala si la fel de aproape de Napoli (oraselul Terracina fiind laudat pentru atmosfera sa linistita), ori Sperlonga, o plaja clasica, avand o promenada nesfarsita, cu spatii umbrite pentru odihna si destule portiuni cu acces gratuit.
Tot pe coasta de vest, la sud de Napoli, se afla doua mari statiuni, Amalfi si Sorrento, langa care se gaseste si insula Capri, faimoasa pentru pestera Blu Grotto, intreaga insula fiind un veritabil spectacol al naturii.

Adriatica si insulele

Cel putin la fel de frumoase sunt plajele de pe tarmul Adriaticii, incepand de la Trieste, in apropiere de care se afla Caorle si Bibione, doua orase cosmopolite, cu plaje ingrijite si o atmosfera placuta, apoi, mai in sud, Cesenatico, cu ale sale bai termale, dar si cu aglomeratia si atmosfera specifice porturilor, ori poate San Mauro Mare, o statiune mult mai mica, recomandata familiilor aflate in cautarea linistii perfecte, sau Ravenna, plasata intre albastrul marii si verdele padurilor de pini, cu incredibile rezervatii naturale si un nisip extrem de fin.

Totul continua la fel pana in sudul peninsulei, unde statiunea Apulia, de exemplu, este un alt loc cautat atat pentru frumusetea plajelor, cat si pentru viata de noapte.
Fara egal sunt insa insulele, ale caror plaje sunt considerate cele mai frumoase, Sicilia caracterizandu-se prin dimensiunile generoase ale fasiilor de nisip, iar Sardinia - prin calitatea si curatenia nisipului. Aceasta din urma, care merita cu siguranta un articol dedicat in exclusivitate, este a doua insula ca marime din Mediterana si fiecare dintre statiunile sale poate fi o destinatie de vacanta.

Celebra Costa Smeralda sau Golfo di Marinella sunt doar doua exemple, doua locuri in care plajele sunt inconjurate de stanci abrupte, de vegetatie abundenta, in mijlocul carora s-au ridicat hoteluri, restaurante, baruri, sporturile nautice sau viata de noapte nelipsind din programul pregatit turistilor.

Distractie non-stop

Distractia pe plajele italiene inseamna, dincolo de orele de lenevit sub soare, sporturi precum scufundari (pe coasta de vest exista o rezervatie subacvatica), yachting, pentru care sunt puse la dispozitie ghiduri si harti, pescuit (in special in insule, fiind disponibile ambarcatiuni de inchiriat). Pentru cei care vor sa uite o vreme de mare, ciclismul, raftingul, golful sunt doar cateva dintre optiunile oferite de agentiile de turism locale. Iar pentru iubitorii bucatariei italiene, la tot pasul exista oportunitatea unor cursuri in compania unor renumiti bucatari.


Despre autor:

Saptamana Finaciara

Sursa: Saptamana Finaciara


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.