Antoni Macierewicz a afirmat ca mai multi fosti ministri de externe ar fi fost agenti ai serviciilor secrete sovietice In Polonia, adjunctul ministrului apararii, Antoni Macierewicz, a provocat un scandal de proportii dupa ce a afirmat ca mai multi dintre fostii ministri de externe ai tarii de dupa caderea comunismului ar fi fost agenti ai serviciilor secrete sovietice. Intre cei 8 fosti ministri se numara unii dintre cei mai cunoscuti si respectati critici ai regimului comunist.

Partidele de opozitie au cerut demiterea ministrului, in timp ce unuii dintre fostii ministri au anuntat ca iau in considerare deschiderea unei actiuni in justitie.

Cei 8 fosti ministri de externe au semnat o scrisoare deschisa comuna in care criticau politica externa actuala a Poloniei.

Intr-un interviu acordat unui post de televiziune, adjunctul ministrului apararii a fost intrebat cum comenteaza pe marginea acestor critici.

Bronislaw Geremek a fost consilier al miscarii sindicale Solidaritatea

In replica, el a avansat ideea ca unii dintre fostii ministri de externe ai tarii ar fi avut legaturi cu serviciile secrete sovietice.

Domnul Macierewicz, care supravegheaza serviciile secrete militare, nu a dat nume si nu a prezentat nici o dovada in sprijinul afirmatiilor sale.

Comentariile sale au provocat senzatie.

Intre fostii ministri se numara Wladyslaw Bartoszewski, supravietuitor al lagarului de la Auschwitz si cunoscut activist anti-communist, precum si Bronislaw Geremek, fost consilier al miscarii sindicale Solidaritatea.

Ministrul apararii, Radek Sikorski, a cerut explicatii in scris de la adjunctul sau

Ministrul apararii, Radek Sikorski, a declarat ca a cerut explicatii in scris de la adjunctul sau, adaugand ca nici unul dintre fosti ministri de externe ai tarii nu este supus vreunei investigatii.

Unul dintre fostii ministri de externe, Stefan Meller, a declarat ca acuzatiile "discrediteaza demnitatea Poloniei"

De asemenea, domnul Macierewicz a fost chemat de premierul Jaroslaw Kaczynski pentru a lamuri aceste afirmatii intr-o intalnire cu usile inchise.

Se relateaza ca, dupa intalnire, un purtator de cuvant al guvernului ar fi declarat ca explicatiile sale au fost acceptate.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.