Un site irakian incearca sa-i invete pe sunniti cum sa-si disimuleze convingerile religioase, pentru a scapa de masacrele militiilor siite.

Salvarea este posibila daca sunnitii vor invata sa poarte haine de ceremonie siite, daca vor frecventa moschei siite si, nu mai putin, daca vor folosi cintece siite ca sonerie pentru telefoanele mobile. Sunnitii trebuie sa-si procure acte de identitate cu nume siite, "in special daca numele dumneavoastra este Omar sau Othman, iar cel de familie este Dulaimy sau Janabi si daca v-ati nascut intr-un oras majoritar sunnit", avertizeaza site-ul. Ghinionistii sunniti trebuie sa invete numele celor 12 imami venerati de siiti, sa aiba asupra lor principalul cotidian siit din Irak si sa memoreze rugaciuni siite. "Unele sint cu adevarat miscatoare", spune ghidul.

"Conform clericilor, atit sunniti, cit si siiti, un musulman poate minti sau poate rosti cuvinte blasfemitoare daca este amenintat cu moartea. Amintiti-va ca siitii si sunnitii nu sint dusmani, ci doar victime ale planurilor malefice care doresc sa raspindeasca sentimentele ostile in Irak", anunta site-ul sunnit.

Citeste si:

"Democratia" islamica

Asasinii siiti poarta adesea uniforme ale politiei si instituie puncte de control al actelor de identitate, in cautarea unor nume cu rezonanta sunnita. Trupele de securitate irakiene sint tot mai mult infiltrate de membri ai Brigazilor Badr, finantate si antrenate de Iran. Brigazile sint aripa armata a Consiliului Suprem pentru Revolutia Islamica in Irak, cel mai important partid politic irakian.