Criza politica de la Sofia ar putea intarzia aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Guvernul bulgar risca sa fie demis printr-un vot de neincredere, in urma unui scandal izbucnit in jurul presedintelui Parlamentului de la Sofia. Daca acest scenariu se va materializa, procesul de integrare a tarii vecine va fi automat devansat. Acest fapt ar afecta si Romania, intrucat cele doua state sunt programate pentru o semnare comuna a tratatului de aderare.

Scandalul de la Sofia a inceput saptamana trecuta, cand presedintele Parlamentului, Ognian Gerdjikov, a fost demis. El era acuzat de fapte extrem de grave, precum blocarea activitatii legislativului si subordonarea Parlamentului fata de puterea executiva. In acelasi timp, in Parlament a fost depusa motiune de cenzura la adresa Guvernului, iar Opozitia a fost de acord sa inceapa negocierile pentru formarea unui nou cabinet.

Motiune decisiva pentru aderare

Motiunea va fi dezbatuta in zilele urmatoare, iar rezultatul votului va fi decisiv pentru procesul de aderare. Daca Legislativul va sustine motiunea, iar Guvernul va fi demis, intregul program de integrare europeana al Sofiei va fi dat peste cap. Potrivit constitutiei bulgare, un cabinet interimar nu este autorizat sa semneze acorduri internationale. Prin urmare, nici semnarea tratatului de aderare la UE, programata pentru 25 aprilie, nu ar fi posibila.

Mai mult chiar, in cazul unei schimbari de Guvern, s-ar dizolva automat si Parlamentul. Acest fapt ar impiedica Legislativul sa adopte la timp amendamentele constitutionale necesare aderarii. Perspectiva unei eventuale decalari in programul de integrare europeana a pus pe jar autoritatile de la Sofia. Ministrul afacerilor europene, Meglena Kuneva. a atras atentia conationalilor sai asupra pericolelor pe care le presupune o criza politica izbucnita intr-un moment nepotrivit. "Romania s-ar putea simti amenintata de o eventuala amanare si ar putea cere sa fie decuplata de vecina de la Sud, in procesul de aderare", a afirmat ea.

Procesul de integrare, in ascensiune

Criza politica bulgara a izbucnit la doar o zi dupa ce Bruxelles-ul a transmis informatii imbucuratoare pentru cele doua state candidate. Comitetul de reprezentanti permanenti ai statelor membre UE (COREPER) a aprobat saptamana trecuta textul in limba engleza al tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei. Adoptarea acestui document marcheaza finalizarea etapei tehnico-juridice de pregatire a intrarii in Uniunea Europeana.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.