Conceptul de cetatenie si cel de identitate individuala au generat tensiuni ce pot fi rezolvate prin conceperea cetateniei ca forma de identitate politica, creata prin identificarea cu principiile politice ale democratiei moderne pluraliste (egalitatea si libertatea). In noua postura, cetateanul reprezinta o identitate politica comuna persoanelor care ar putea sa se angajeze in diverse comunitati, care au conceptii diferite asupra binelui, dar care stiu sa accepte subordonarea fata de anumite reguli autoritare de conduita.

Proiectul animat de invocarea Ideii Europene a fost reactivat dupa experienta tragica a celor doua razboaie mondiale. Doua fenomene noi si-au facut aparitia cu acest prilej: "statele nationale devin constiente de limitele lor in asumarea, fiecare in parte, a destinului european", fenomen inregistrat in paralel, dupa cum remarca profesorul Cezar Birzea, cu intelegerea "caracterului relativ al cuceririlor (producatoare de mari pierderi) si vulnerabilitatea conceptului de stat suveran, incapabil sa-si protejeze cetatenii de agresiunile exterioare".

Resimtirea erodarii hegemonismelor nationaliste si, in paralel, insistenta cu care s-a invocat posibilitatea conturarii unei comunitati de principii si valori comune europene au impins proiectul european pe calea constituirii unei Europe federale. Abia doctrina federalista a pus problema unei coabitari pasnice intre popoarele europene prin renuntarea la orgoliile nationaliste si introducerea unor practici de guvernare inspirate din federalismul american si din experienta cantoanelor elvetiene.