Printr-o intelegere cu un partid de opozitie Amanarea semnarii Tratatului de aderare cu Uniunea Europeana - evitata in ultimul moment

Guvernul bulgar a reusit, luni, sa ajunga la o intelegere cu un partid din opozitie, ale carui voturi vor ajuta cabinetul condus de Simeon de Saxa Coburg-Gotha sa faca fata unei motiuni de neincredere ce urmeaza a fi examinata de Parlamentul de la Sofia peste doua zile, informeaza BTA. Potrivit sursei citate, formatiunea "Timpul Nou" a parasit opozitia si a acceptat semnarea unui acord cu Miscarea Nationala Simeon al II-lea si cu Miscarea pentru Drepturi si Libertati. in acest mod, cele trei partide, care dispun de 131 de parlamentari din totalul de 240, s-au angajat sa formeze o majoritate parlamentara stabila si sa garanteze functionarea normala a institutiilor statului in perspectiva semnarii la timp a Tratatului de aderare la Uniunea Europeana. Se pare ca solutia de compromis la care s-a ajuns este conditionata de demiterea Lidiei Suleva, vicepremier si ministru al economiei, a ministrului culturii, Bojidar Abrasev, si a ministrului dezvoltarii regionale, Valentin Tzerovski.

La sfarsitul saptamanii trecute, intr-o unanimitate fara precedent, socialistii si cele patru partide care formeaza opozitia de dreapta l-au demis pe presedintele Parlamentului, Ognian Gherdjikov. in ultimele zile, insa, a devenit clar ca opozitia nu a ajuns la un acord cu privire la modul in care urmeaza sa fie guvernata tara pana la alegerile din luna iunie. S-au facut auzite avertismente despre posibila intarziere a reformei constitutionale si amanarea datei semnarii Tratatului comun de aderare la Uniunea Europeana a Bulgariei si Romaniei. Ministrul afacerilor europene, Meglena Kuneva, a avertizat ca, in cazul in care actualul cabinet bulgar va fi demis printr-un vot de neincredere, Bulgaria ar putea sa-si vada amanat procesul de aderare la Uniunea Europeana, lucru care ar putea afecta si Romania. Ministrul bulgar a mai atras atentia ca, potrivit Constitutiei bulgare, un cabinet interimar nu este autorizat sa semneze tratate internationale, deci nici Tratatul de aderare la UE, programat deja pentru data de 25 aprilie atat pentru Bulgaria, cat si pentru Romania. Compromisul la care au ajuns formatiunile politice de la Sofia vine in intampinarea majoritatii bulgarilor care se pronunta impotriva demiterii actualului guvern. Potrivit unui sondaj de opinie, citat de site-ul Novinite, 46% din bulgari prefera ca actualul cabinet sa ramana in functie, in timp ce 29% considera ca guvernul lui Simeon Saxa Coburg-Gotha ar trebui demis. 25% din cei interogati nu au fost in masura sa-si declare optiunea in legatura cu soarta actualului guvern bulgar.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.