El a declarat ieri ca subunitati speciale ale departamentului apararii au primit misiunea de a-i depista pe respectivii rebeli. "Sistemul functioneaza. Au fost trasate misiunile si obiectivele de indeplinit. Se refera nu doar la acei ratati care i-au asasinat pe diplomatii nostri. Este valabil pentru toti teroristii, indiferent daca si-au comis infractiunile pe teritoriul Rusiei sau dincolo de granitele ei", a explicat vicepremierul rus.

"Sunt liste cu teroristi. Din pacate, ele devin tot mai lungi, dar va veni si momentul cand se vor scurta", s-a ambalat responsabilul de la Moscova. Ivanov a explicat, pe de alta parte, ca, din motive lesne de inteles, nu poate sa divulge o serie de date legate de fortele si mijloacele folosite pentru executarea respectivelor misiuni. In acest sens, a amintit Ivanov, a fost adaptata legea federala privind "combaterea terorismului", care permite serviciilor speciale rusesti sa actioneze inclusiv in afara granitelor Rusiei.