Dupa 1 ianuarie 2007, Romania va participa la negocierile privind Transnistria ca parte a grupului european, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Mihai-Razvan Ungureanu, sambata, la Odessa, la finalul interventiei sale din cadrul Mesei Rotunde "Marea Neagra intre UE si Rusia: securitate, energie, democratie". Potrivit declaratiilor ministrului roman, "rezolvarea conflictului inghetat din Bazinul Marii Negre depinde de o implicare mai mare a UE si a SUA, asa cum se intampla in Kosovo".

"Dupa aderarea Romaniei si a Bulgariei, Marea Neagra va deveni noua granita a UE. Ar fi indicat ca Bruxelles-ul sa isi schimbe statutul in cadrul negocierilor privind Transnistria, de la cel de observator la cel de participant", a declarat Ungureanu. Ministrul roman a afirmat ca in problema conflictului din Transnistria, nu exista o singura cheie pe care sa o detina doar marile puteri.