Guvernul de la Chisinau dezvaluie ca Transnistria separatista mobilizeaza numeroase forte militare in zona Nistrului * Smirnov are un plan precis de instigare a populatiei din dreapta Nistrului pentru a starni conflictul armat cu Moldova
Guvernul Republicii Moldova i-a acuzat marti pe liderii Transnistriei separatiste ca provoaca populatia din stanga Nistrului la declansarea unui conflict armat cu Moldova din stanga Nistrului. Intr-un comunicat oficial, Guvernul de la Chisinau a dezvaluit ca Administratia de la Tiraspol pregateste metodic si detaliat o destabilizare armata de mari proportii in zona raului Nistru, transmite agentia FLUX. Astfel, Chisinaul acuza autoritatile separatiste din Transnistria ca intreprind actiuni de mobilizare si concentreaza unitati militare si tehnica de lupta in zona Nistrului. De asemenea, Tiraspolul desfasoara si o ampla campanie propagandistica in aceasta zona. Potrivit Executivului de la Chisinau, aceste actiuni au drept scop intimidarea locuitorilor regiunii, prin inocularea de catre Tiraspol a ideii existentei unui pretins plan de actiune militara initiat de autoritatile moldovenesti. Prin aceasta strategie, Tiraspolul are ca scop influentarea alegerilor parlamentare din Republica Moldova (din 6 martie), impiedicarea democratizarii statului moldovenesc si impiedicarea reintegrarii Transnistriei in acest stat, considera Guvernul de la Chisinau, citat de RADOR.In urma acestor masuri ale Tiraspolului, Executivul de la Chisinau mentioneaza ca ramane atasat metodelor exclusiv politice de reglementare a conflictului transnistrean si nu se va lasa antrenat intr-o confruntare militara cu locuitorii din Transnistria. Republica Moldova a atentionat comunitatea internationala asupra evolutiei periculoase a proceselor din regiunea transnistreana, aminteste comunicatul Chisinaului.Atitudinea razboinica a Transnistriei s-a accentuat incepand de saptamana trecuta, cand liderii rusofoni de la Tiraspol au mai amenintat Chisinaul cu declansarea unui razboi. Miercurea trecuta, aflat la Moscova alaturi de liderii celorlalte doua regiuni separatiste sustinute de Rusia - Abhazia si Osetia de Sud - liderul transnistrean Igor Smirnov a declarat ca ultimele initiative ale Chisinaului reprezinta un set de actiuni ce anticipeaza un razboi". Igor Smirnov ameninta atunci ca Transnistria va rupe orice relatii cu Republica Moldova. Liderul de la Tiraspol se referea la blocada economica impusa anul trecut de Chisinau Transnistriei, insa uita sa mentioneze ca actiunile hotarate ale Republicii Moldova au reprezentat o replica politica la campania Tiraspolului de lichidare a scolilor cu predare in grafia latina din Transnistria.Kievul sugruma separatismul TiraspoluluiDeclaratiile Guvernului de la Chisinau despre conflictul militar pe care il pregateste regimul de la Tiraspol au loc si pe fundalul declaratiilor si actiunilor Ucrainei, care nu mai permit de saptamana trecuta intrarea in Transnistria a transporturilor de marfa care nu sunt insotite de contracte cu agentii economici inregistrati legal de Chisinau, relateaza RADOR. Acest lucru inseamna ca multe companii din Transnistria risca sa ramana fara materie prima, iar daca autoritatile ucrainene vor extinde restrictia si asupra exporturilor din Transnistria, atunci regimul de la Tiraspol va ramane fara sprijin economic.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.