Seful administratiei Gazprom, Alexei Miller, a facut aceasta declaratie joi seara, in cadrul unei intrevederi la Moscova cu primul ministru al Republicii Moldova, Vasile Tarlev.

Premierul Tarlev si seful administratiei Gazprom nu au reusit insa sa ajunga la un numitor comun in privinta pretului la gaze.

Potrivit unui comunicat de presa al Gazprom, in cadrul intrevederii dintre Vasile Tarlev si Alexei Miller, "partile au convenit sa finalizeze discutiile asupra mai multor probleme legate de incheierea unui contract de lunga durata privind livrarile de gaze in Republica Moldova, pana in luna octombrie".

Pretul pentru gazele livrate in Republica Moldova, se mai spune in comunicat, va fi stabilit "conform principiilor de piata".

Vasile Tarlev si Alexei Miller au mai discutat despre posibilitatea participarii concernului Gazprom la diferite proiecte investitionale in Republica Moldova.
Premierul Tarlev a declarat ca autoritatile de la Chisinau sunt gata sa ofere companiei ruse facilitati fiscale daca aceasta va accepta sa ia parte la proiectele respective si sa reduca pretul la gaze.

Citeste si:

O delegatie a Republici Moldova continua la Moscova negocirile cu Gazprom, urmand sa stabileasca pretul final pana la sfarsitul lunii curente, cand expira actualul contract.

Ce sanse exista ca autoritatile de la Chisinau sa obtina o reducere de pret? O intrebare la care raspunde comentatorul economic Igor Volnitchi: "In cazul in care delegatia moldoveneasca nu va da dovada de flexibilitate si nu va ceda nici in ceea ce tine de proiectele investitionale, nici in ceea ce tine de cota de participare a concernului rus la Moldova-gaz, in acest caz Gazprom, pur si simplu nu va avea motive pentru a fi tolerant cu Republica Moldova si va fi consecvent in declaratii si actiuni si, in acest caz, pretul desigur se va majora pana la 160 USD. Aceasta majorare, oricum este inevitabila in urmatorii doi-trei ani", a declarat la BBC comentatorul economic Igor Volnitchi.

Presa din Rusia scria anterior ca o reducere a pretului ar putea fi acceptata de catre Gazprom doar in cazul in care Guvernul de la Chisinau va renunta la partea sa de actiuni, de aproximativ 35 la suta, pe care o detine in compania Moldova-gaz, in gestiunea careia se afla gazoductele din Republica Moldova.

In acest caz, compania rusa ar controla, de facto, integral transportul gazelor in Republica Moldova.
Guvernul de la Chisinau nu pare insa dispus sa accepte aceasta cedare.

Astfel, pretul de 160 de dolari pentru mia de metri cubi pare a fi unul definitiv, intrucat autoritatile de la Chisinau nu au alternativa, Rusia fiind singurul furnizor de gaze in Republica Moldova.