China gazduieste saptamana aceasta summitul Organizatiei de Cooperare de la Shanghai, o grupare creata initial pentru a rezolva disputele dintre Beijing si vecinii sai care au facut parte din fosta Uniune Sovietica.

Dupa cum au constatat insa corespondentii BBC, organizatia are acum ambitii regionale serioase si este clar ca urmareste sa limiteze influenta Statelor Unite si a Europei Occidentale in Asia Centrala.

Organizatia de Cooperare de la Shanghai este rezultatul unui acord semnat acum zece ani, prin care China incerca sa reduca simpatia statelor central asiatice fata de insurgenta uigurilor din provincia chineza Xinjiang.
Uigurii nu sunt doar musulmani, dar vobesc si o limba de sorginte turca, foarte asemanatoare cu cele folosite chiar la frontiera Chinei. Beijingul a argumentat ca sprijinirea insurgentilor nu e in interesul nimanui si a oferit stimulente comerciale pe care statele central asiatice, cu o economie saraca, nu le-au putut ignora.

Schimbare de agenda

Dupa 2001, obiectivele organizatiei s-au schimbat insa. Principala ingrijorare era raspandirea islamismului militant, inspirat de guvernul taliban din Afganistan.
Doi dintre membrii organizatiei, Uzbekistan si Kargastan, au acceptat prezenta bezelor americane pe teritoriile lor, ceea ce a alarmat Rusia si China, care considera Asia Centrala parte a sferei lor de influenta.

La reuniunea de anul trecut, statele SCO au cerut indepartarea acestor baze, iar Uzbekistanul, criticat si pentru incalcarea drepturilor omului, s-a conformat rapid. Baza din Kargastan este inca acolo, dar Rusia si China mentin presiunile.

La reuniunea de saptamana aceasta sunt invitati si cativa lideri de marca din afara organizatiei. Printre ei se numara Hamid Karzai, presedintele afgan, dar si liderul iranian Ahmadinejad.

Discursul antiamerican al acestuia din urma si dorinta declarata a Iranului de a adera la organizatia Cooperarii de la Shanghai va confirma oficialilor occidentali ca gruparea isi propune sa devina un instrument de blocare a influentei americane in Asia.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.