Cursa electorala din Moldova devine tot mai dura, pe masura ce alegerile programate pentru 6 martie se apropie. Liderul partidului "Rodina-Patria", Gheorghe Sima, a facut senzatie in timpul unei conferinte de presa, afirmand ca "presedintele Vladimir Voronin a deschis calea spre un nou conflict armat pe Nistru". Potrivit Agentiei "Rusia la zi", daca pana de curand asemenea declaratii ale unor politicieni rusi si transnistreni erau luate drept aiureli, absurditati si incitare artificiala a starii de isterie din partea Tiraspolului, acum, aceste afirmatii isi gasesc o explicatie plauzibila in situatia actuala. Cu putin timp in urma, era greu de conceput ca Voronin, un comunist ajuns la putere in Moldova cu un program sincer prorusesc, porneste alt mars impotriva Tiraspolului, rupand acordurile din 1992 de incetare a conflictului militar.

Nu intelegea nimeni de ce ar face el ce nu a facut nici Mircea Snegur in ultimii ani ai guvernarii sale, nici Petru Lucinschi in patru ani de mandat. Totusi, explicatia a aparut si este foarte simpla. Speriat de perspectiva absolut reala a unei revolutii portocalii in Moldova pe fondul victoriei celei din Ucraina, Voronin incearca din toate puterile sa placa si sa intre in gratiile Occidentului. In plus, data fiind cresterea ratingului crestin-democratilor, el se mai teme si de caderea popularitatii partidului comunist pe malul drept al Nistrului, mai ales ca nici una dintre promisiunile referitoare la statutul limbii ruse si integrarea in uniunea Rusia si Belarus nu a fost indeplinita.

Momentul ideal pentru razboi

Astfel, tinand cont de faptul ca niciodata comunistii nu s-au remarcat printr-o sensibilitate deosebita fata de chestiuni de morala, devine tot mai evident ca razboiul din Transnistria poate servi unui singur tel, acela de a ramane la putere cu orice pret. Din mai multe considerente, acesta este momentul ideal pentru declansarea razboiului. In primul rand, liderii Rusiei si Transnistriei, care l-au sustinut deschis pe Viktor Ianukovici in alegerile din Ucraina, simt acum un oarecare disconfort dupa victoria lui Iuscenko. Apoi, Ucraina este incapabila de o reactie activa si operativa la evenimentele din Transnistria, fiind absorbita in totalitate de formarea guvernului. In plus, sponsorii occidentali ii pot ordona noului lider al Ucrainei sa-si "tina gura", noua putere de la Kiev uitand imediat atat de etnicii ucraineni, cat si de cetatenii Ucrainei din Transnistria. De asemenea, trebuie avut in vedere ca SUA si UE doresc de mult schimbarea actualului format al operatiunilor de mentinere a pacii din Transnistria si alungarea definitiva a Rusiei si Ucrainei din regiune. Acum, nu le mai trebuie decat o justificare pentru a interveni si pentru a-si impune propriile reguli pe malul stang al Nistrului.

Bush si Putin vor discuta la Bratislava

Citeste si:

Presedintii Rusiei si SUA se vor intalni chiar pe 22 februarie, la Bratislava, si, potrivit adjunctului secretarului de stat pentru relatia cu Europa si Eurasia, Elizabeth Jones, va fi luata in discutie tema reglementarii situatiei din Abhazia, Osetia de Sud si Transnistria. Mai multi experti sunt convinsi ca Bush, care intentioneaza sa stabileasca un control deplin al SUA asupa Europei Rasaritene, cu alungarea de acolo a Rusiei, ii va da un ultimatum lui Putin, vizand indeplinirea de catre Rusia a intelegerilor din 2000, de retragere a armatei ruse din Transnistria, Abhazia si Osetia de Sud. In aceste conditii, va fi interesant de urmarit ce atitudine va aborda Putin, daca va avea puterea si curajul sa-i spuna "NU" omologului sau de peste Ocean, sau va prefera sa riste vietile a sute de mii de oameni. In orice caz, declansarea conflictului armat ar servi atat intereselor electorale ale lui Voronin, cat si celor ale lui Igor Smirnov, care va beneficia de ajutorul armatei ruse.

Voronin si-a pus planul in aplicare

Intre timp, liderul de la Tiraspol a afirmat deja ca Transnistria este pregatita pentru orice situatie, chiar daca aceasta presupune declansarea razboiului. Declaratia lui a venit la scurt timp dupa ce, pe 6 ianuarie, Ministerul moldovean de Externe le-a adus la cunostinta reprezentantilor misiunilor diplomatice acreditate la Chisinau "noua ordine de organizare a deplasarilor in regiunile estice ale Moldovei", conform careia, pentru a vizita Transnistria, diplomatii straini trebuie sa primeasca o autorizatie speciala din partea conducerii oficiale a tarii. Doua saptamani mai tarziu, ambasadorii Rusiei (Nikolai Riabov) si Ucrainei (Piotr Cialii), au fost impiedicati sa intre in Transnistria, in timp ce sefului misiunii OSCE in Moldova, americanul William Hill, i s-a permis sa treaca de vama. In aceeasi zi, nu li s-a permis intrarea in orasul Tighina copresedintelui Comisiei Mixte de Control (CMC), reprezentantul Rusiei, Oleg Astahov, si atasatului militar al Ucrainei, colonelul Serghei Serdiuk, care urmau sa participe la o noua sedinta a CMC. In schimb, expertul militar al OSCE a ajuns fara probleme la destinatie, dar sedinta CMC nu s-a putut desfasura.

Aceasta actiune dezvaluie fara indoiala planurile presedintelui Voronin. Chisinaul se indreapta direct spre scopul propus, acela de a crea conditiile pentru escaladarea noului conflict si introducerea in regiune a unui contingent militar occidental. Pentru a-si atinge telul, se impune blocarea activitatii institutiilor actualei operatiuni de pace - Comisia de control si Fortele mixte de mentinere a pacii. Insa, procedand ca atare, Chisinaul ignora acordurile din 1992 privind ordinea de deplasare in zona de securitate, convenita cu CMC.