Duminica, la Monte Carlo, bolizii de Formula 1 vor lua fata cazinourilor de lux

Marele Premiu de la Monte Carlo este unul dintre cele mai dificile teste din Formula 1, pentru piloti. Cursa de pe strazile Principatului Monaco supune la grea incercare monoposturile si, in mod special, cutia de viteze. Aceasta suporta 3.600 de schimbari ale treptelor prin colturile stramte ale orasului, echivalentul a unei schimbari pe secunda. Marele Premiu al Statului Monaco reuneste cei mai bogati oameni din intreaga lume. Este organizat pe strazile luxoase din Monte Carlo, si este una dintre cele mai cunoscute si traditionale curse din intreg calendarul.
Circuitul isi face loc pe strazi, pornind din virajul 1, urcand in Piata Casino, coborand apoi in virajul Mirabeau inainte de a ajunge la acul de par Loews. Tunelul care duce la sicana de langa port produce ecoul motoarelor V8. Acesta este un circuit pe care depasirile sunt practic imposibile.

Un pic de istorie

Prima cursa s-a organizat aici in anul 1929, iar in 1950 era a doua etapa din calendar, atunci cand 10 masini au fost implicate in aceeasi coliziune din primul tur de pista, iar Fangio a castigat cursa.

Era prima cursa tinuta dupa moartea lui Ayrton Senna, iar Michael Schumacher a dominat autoritar, la fel cum a facut-o si in 1995.

Panis a intregistrat o victorie surprinzatoare pentru Prost in anul 1996, iar Schumacher a dominat inca o data pe o pista uda in 1997.

McLaren-ul lui Mika Hakkinen a primit onorurile in 1998, iar in 1999 Michael Schumacher a consemnat cea de-a 4 victorie a sa pe acest circuit.

In anul 2000 i-a venit randul lui David Coulthard sa iasa in evidenta, scotianul terminand in fata unui pilot Ferrari, Rubens Barrichello, si a omului Benetton, Giancarlo Fisichella. In 2001 David Coutlhard a fost trimis in spatele grilei dupa ce a ramas blocat pe aceasta la primul start si si-a petrecut intreaga cursa impotmolit in spatele Arrows-ului lui Enrique Bernoldi in timp ce Michael Schumacher mai castiga inca o data.

Totusi, scotianul a revenit in 2002 inregistrand o binemeritata victorie, singura pentru el in acel sezon. Cursa de anul trecut a fost una destul de spectaculoasa, cu multe depasiri. Trulli a semnat cea mai frumoasa depasire, una pe care a platit-o insa cu cateva tururi mai tarziu, suspensia sa avand de suferit: i-a luat interiorul lui Fisichella in acul de par Grand Hotel urcand pe inalta bordura de acolo, actiune care l-a facut pe Fisico sa mai piarda inca patru pozitii.

Declaratii piloti:

Fernando Alonso (Renault): "Nu cred ca cele 66 de tururi de maine vor fi de-ajuns pentru a ma bucura de aceasta cursa, pentru ca este o placere nemaipomenita sa alerg in fata fanilor de aici. Este fantastic sa plec din pole deoarece timpii au fost foarte apropiati in fiecare sesiune de antrenamente".

Giancarlo Fisichella (Renault): "Este bine sa termini pe locul al doilea dupa cateva sesiuni de calificari dificile in ultimele curse. Performanta Renault-urilor a fost mereu la un nivel inalt in testele facute pe acest circuit, asa ca ne asteptam sa fim competitivi".

Michael Schumacher (Ferrari): "Sunt destul de multumit cu al treilea loc pe grila de start, caci stiam ca e posibil sa pierdem ceva in calificari deoarece alegerea pneurilor noastre s-a facut cu gandul la cum se vor comporta acestea in cursa propriu-zisa".

Kimi Raikkonen (McLaren Mercedes): "Nu suntem acolo unde vrem. Am fost blocat in primul tur rapid din ultima parte a calificarilor, iar cel de-al doilea n-a fost unul prea grozav".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.