Ministerul american al Apararii a dat publicitatii, in premiera, imagini care surprind momentul in care, la 11 septembrie 2001, avionul ce asigura zborul 77 al companiei American Airlines se zdrobeste de aripa sud-vestica a Pentagonului.

Au murit atunci toti pasagerii, echipajul si cei cinci teroristi, plus 125 de persoane din cladire. Imaginile nu sunt prea clare, fiind surprinse de camerele de supraveghere dintr-o parcare a Pentagonului. Pe banda se vede pentru scurt timp fuselajul avionului, aproape de nivelul solului, dupa care apar o lumina alba si o minge de foc, urmate de fum negru. Ministerul Apararii a recunoscut, inca din 2005, ca avea aceste imagini, dar a refuzat sa le faca publice inainte sa se dea sentinta in procesul francezului Zacaris Mussaui.