Ca sa reamintesc celor care au urmarit cu interes serialul nostru, dar si ca sa starnesc interesul celor ce inca nu au citit nimic despre primele 6 "minuni" voi enumera in continuare capodoperele lumii moderne, conform parerii inginerilor: Itaipu Dam (megahidrocentrala de pe fluviul Parana, dintre Brazilia si Paraguay), Empire State Building (New York, SUA), Golden Gate Bridge (San Francisco, SUA), Canadian National Tower (Toronto, Canada), Canalul Panama (PANAMA), Eurotunelul dintre Anglia si Franta.

Zuiderzee, in limba vechilor cuceritori batavi (inaintasi ai olandezilor de astazi), inseamna diguri de protectie la mare. Asa cum se stie, tinutul Tarilor de Jos sau portocala mecanica - cum este cunoscuta Olanda printre microbisti - se afla in mare parte sub nivelul Marii Nordului. Intentia, cat si nevoia unor baraje care sa protejeze impotriva furiei apelor a aparut inca de pe la sfarsitul secolului XIX, cand deja furia apelor facuse multe victime si pagube materiale.

Fara aceste baraje de protectie, Olanda ar fi in fiecare zi inundata intr-o proportie mai mare de 50 % din cauza fluxului. Nu de putine ori s-a intamplat ca raurile mari si delta formata de Rhine si Meuse sa fie inundate. Ca urmare a unor inundatii ce au lovit nordul Olandei in anul 1916, guvernul hotaraste construirea barajelor de protectie, avand drept aparator al planului pe Cornelis Lely, fost ministru al Transportului si administrarii apelor.

Intregul proiect Zuiderzee este compus din 7 baraje de diferite lungimi, ce insumeaza un total de 295,5 km si a fost construit de-a lungul a 75 de ani, ultimele lucrari fiind terminate in 1998, in apropierea celui mai mare port european, Rotterdam.

Primul baraj construit a fost Amsteldiepdijk, cu o lungime de 2,5 km, in anul 1924, baraj ce si-a dovedit imediat eficienta in calea apelor. 7 ani mai tarziu a fost construit barajul de inchidere Afsluitdijk ce a inchis practic accesul Marii Nordului si a dat astfel nastere lacului Ijsselmeer, nume imprumutat de la raul principal ce se varsa in lacul inainte-mentionat.

Barajul Afsluitdijk este prevazut, de asemenea, la fiecare capat, cu 2 stavilare principale, cu un numar de 25 ecluze care permit atat circulatia vaselor in interiorul lacului nou format, cat si evacuarea frecventa a apei ce se acumuleaza prin aportul sau deversarea diferitelor rauri.

Citeste si:

Barajul are aproape 100 m latime, 8 m deasupra apei, ceea ce a facut posibila constructia soselelor pentru autovehicule, are cai de evacuare a apei in exces, cat si intrari pentru a mentine circulatia vaselor, partea cea mai complicata a constructiei fiind o portiune in lungime de 3,2 km ce trebuia sa parcurga estuarele Oosterschelde.

Initial aceste estuare trebuiau sa fie inchise, dar in urma protestelor inaintate de pescari si conservatori au fost construite: o parte mobila formata din 65 de diguri mai mici, cu o greutate de 18.000 tone fiecare, mecanismul ce punea in miscare digurile ce trebuiau ridicate si puse cu foarte mare precizie intr-o pozitie anume, echipamente ce au trebuit sa fie inventate la vremea aceea, pentru ca ceva asemanator nu mai exista in lume.

In anul 1953, dupa fenomenul care avea sa poarte numele de "furtuna secolului", a devenit evident ca barajele construite si-au dovedit rostul (intre timp, mai multe furtuni au capatat emblema de "a secolului" si este poate cazul sa amintesc dezlantuirea "proaspatului" uragan Katrina, din categoria 5 pe scara Saffir-Simpson, pe continentul american).

Asa cum am spus mai sus, de-a lungul timpului au fost construite 7 baraje impotriva apelor: Amsteldiepdijk (2,5 km), Afsluitdijk (32 km), Wieringermeer (18km), Noordoostpolder (55 km), Eastern Flevoland (90 km), Southern Flevoland (70 km), Houtribdijk (28 km). La constructia lor au fost folosite aproximativ 23 milioane m3 de nisip, 13,5 milioane m3 de ciment, 5.000 de muncitori zilnic.

Barajele sunt folosite atat ca protectie impotriva apelor, cat si drept sosele pentru circulatia autovehiculelor. Datorita acestui proiect ambitios, un tinut asa de capricios precum tarmul Olandei a devenit numai bun uzului agricol, in felul acesta recastigandu-se pamantul fertil specific zonei de reflux, cu posibilitatea de a avea tot timpul cantitati mari de apa proaspata, cat si o atractie turistica.

Un prestigios ziar american spunea despre un asemenea proiect ca este la fel de maret precum Marele Zid Chinezesc sau ca proiectul in sine este de acelasi calibru ca si calatoria in spatiu, in termeni de complexitate si tehnica folosita, are o arhitectura si o structura unica, a fost foarte costisitor si o asa lucrare inginereasca nu se mai gaseste niciunde in lume. Ramane de vazut, zicem noi!