Studentii straini din Franta, printre care si romani, sint victimele colaterale ale grevei anti-CPA. Pentru ei, greva inseamna cursuri, laboratoare, seminarii, credite ratate. Multi profesori si-au exprimat deja intentia de a amina examenele din vara pentru toamna. Mihai Virlan, bursier la Universitatea Paris III, explica: "Pentru cei care au statutul de 'étranger>>, acest lucru inseamna bani.

Unii, aflati la final de bursa, pierd credite si se pot trezi in situatia de a returna intreaga bursa statului roman pentru ca nu si-au finalizat cursurile. Chiar daca s-ar ajunge la o intelegere, examenele reluate in toamna costa, e vorba de cazare si alte cheltuieli. In concluzie, a la guerre comme a la guerre, mais ce n’est pas notre guerre - nu e razboiul nostru".

Frauda pro-greva

Universitatea "Paul Verlaine" din Metz (in apropierea granitei cu Germania) se afla sub asediu de trei saptamini. Pichete de studenti "anti-CPA" continua sa faca zid in fata oricaror spargatori de greva. "La inceput, in primele zile, a fost o febrilitate generala. Majoritatea studentilor au fost de acord cu aceasta greva, dar pe termen scurt. Cind blocarea facultatii si incetarea cursurilor au inceput sa se prelungeasca, studentii din Metz s-au impartit in doua tabere", povesteste Diana Lupusoru, bursiera Erasmus la Universitatea "Paul Verlaine".

O parte dintre studentii din Metz au continuat sa ramina pe baricadele grevei, altii au inceput sa bata in retragere. "O data la citeva zile se fac adunari generale, unde se voteaza daca se continua sau nu blocajul. Prin diverse metode, mereu numarul celor care sint pro-blocaj iese mai mare. Am aflat ca la ultima adunare au fost mai multi studenti care au cerut reluarea cursurilor", mai spune Diana.

Citeste si:

Pe forumul studentesc de pe site-ul facultatii se primesc zilnic diverse e-mailuri in care anti-grevistii comenteaza corectitudinea voturilor de la adunarile generale. "A doua zi dupa ultima sedinta au avut loc altercatii intre grevisti si anti-grevisti chiar la intrarea in universitate. Ciudat este ca de partea grevistilor se afla si conducerea universitatii", adauga Diana.

"Nimeni nu intra"

Virful de lance al grevistilor din Strasbourg sint studentii de la Universitatea "Marc Bloch". "Am vazut mesaje scrise cu spray in statiile de autobuz si pe zidurile cladirilor, am vazut marsurile studentilor si elevilor nemultumiti. Pe 28 martie a fost cred cel mai amplu.

O mare de oameni, zeci de mii, curgind pe strazi. Dar in comunitatea de aici exista pareri pro si contra si de aici apar actele de violenta, iar astfel de ciocniri au fost destule", povesteste Elena Cernat, bursiera la Universitatea "Louis Pasteur" din Strasbourg.