Cea mai buna mancare chinezeasca, shopping, plimbari inedite, toate la un loc pentru iubitorii de exotic

De la zumzetul necontenit al zonelor pietonale pana la sclipirile nesfarsite ale neonului, printre zgarie-nori si mirosurile apetisante din restaurantele traditionale, Hong Kong te invadeaza senzual la orice colt de strada.

Veti fi uluit si entuziasmat de contradictiile acestui oras chinezesc cu multiple influente occidentale. Dupa cativa ani de cadere economica, urmata de SARS, turistii au revenit aici in numar mai mare decat inainte, mai ales ca, in septembrie 2005 in Hong Kong s-a deschis primul Disneyland din Asia. si in ciuda celor 156 de ani de stapanire britanica, orasul ramane tipic chinezesc. De fapt, este orasul favorit al oamenilor cu bani, fie ca sunt chinezi, turisti straini sau expati care lucreaza aici.

In mod ideal, ziua incepe cu o plimbare cu vaporul din peninsula Kowloon spre insula Hong Kong, deoarece privelistea dinspre apa a orasului de zgarie-nori este extraordinara. Nu trebuie sa ratezi Jardine House, un zgarie-nori argintiu de 52 de etaje (aflat la mica distanta de debarcaderul Star Ferry), decorat cu hublouri de vapor vechi, inaugurat in 1973 sub numele de Connaught Centre. Templul Man Mo, cel mai vechi si mai important din oras, este inchinat celor doi zei dupa care a fost denumit, iar in interiorul sau poti admira cele doua scaune pe care erau purtati idolii in timpul ceremoniilor traditionale. La fel de atragatoare sunt templele Tin Hau si Wong Tai Sin, locuri intesate de cantonezi care iti ghicesc viitorul. Foarte colorate si pitoresti sunt pietele de pasari, de pestisori aurii, de flori si de jad, tipice pentru Hong Kong.

Nici un turist nu scapa ocazia unei excursii pe Victoria Peak, care se inalta la 552 metri deasupra marii, mai ales ca acolo se poate ajunge direct din centrul orasului cu un tramvai vechi de 117 ani. De acolo poti admira cel mai bine cartierul de birouri, Victoria Harbour si peninsula Kowloon. In stilul caracteristic orasului, locul preferat de turisti pentru fotografii este terasa unui mall urias.


Despre autor:

Capital

Sursa: Capital


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.