Forte speciale americane culeg informatii pe teritoriul Iranului si al altor state din Orientul Mijlociu de sase luni incoace * Operatiunile ar fi tinute secrete atat fata de comandantii militari, cat si fata de Congres

Statele Unite sunt gata sa atace Iranul, tara catalogata drept "urmatoarea tinta strategica" in razboiul antiterorist de mai multi oficiali militari si din serviciile secrete americane, citati sub acoperirea anonimatului de revista "The New Yorker". Intr-o analiza a jurnalistului Seymour Hersh, cel care a declansat in urma cu cateva luni dezvaluirile despre abuzurile de la inchisoarea Abu Ghraib, se arata ca trupe de comando americane actioneaza in secret pe teritoriul Iranului, in cautarea a cel putin 36 de obiective pentru viitoare atacuri aeriene.

Acestea ar fi in principal instalatii nucleare suspecte, despre care Teheranul afirma constant in negocierile cu Franta, Germania si Marea Britanie ca ar servi exclusiv pentru producerea de energie, dar SUA pretind ca au scop militar. Operatiunile secrete dureaza de sase luni si sunt completate de cercetari similare in circa zece tari din Orientul Mijlociu si Asia. Incursiunile fortelor speciale, ca de altfel intreaga culegere de date in problema iraniana, se afla sub directa coordonare a secretarului Apararii, Donald Rumsfeld, desi sursele lui Seymour confirma lipsa de popularitate a ministrului in randul ofiterilor superiori.

Potrivit unui fost membru important al serviciilor secrete, Rumsfeld i-ar fi avertizat pe comandantii statelor majore reunite ale armatei SUA ca, odata ce poporul l-a reales pe Bush, America nu mai are cale de intoarcere in razboiul antiterorist. "Irakul este doar o campanie. Administratia Bush considera ca aceasta este o imensa zona de razboi. Urmatoarea campanie va fi in Iran", a spus fostul oficial citat de Hersh. Aceeasi sursa a mai afirmat ca "civilii din Pentagon doresc sa patrunda in Iran si sa distruga cat mai mult din infrastructura sa militara". Pentru a evita obiectiile militarilor (Hersh afirma ca nici comandantii din zona nu ar fi fost pusi la curent cu spionarea Iranului) si complicatiile politice, comandourile actioneaza in urma unui ordin direct al lui Bush, comandantul suprem al fortelor armate. Astfel, sunt eludate restrictiile legale impuse operatiunilor CIA in strainatate.

Pentagonul nu este obligat sa dea raportul Congresului, in vreme ce actiunile CIA trebuie autorizate expres de comisiile parlamentare de specialitate, in urma scandalurilor din anii 1970 privind implicarea agentiei in spionajul intern si tentativele de asasinare ale unor lideri straini. Conform analizei lui Hersh, americanii incearca sa identifice instalatiile nucleare subterane ale Iranului, pe baza informatiilor unor cercetatori din Pakistan, care ar fi contribuit la programul nuclear iranian. In schimbul colaborarii, Pakistanul fiind si baza de infiltrare a spionilor americani in Iran, acestei tari i s-ar fi promis ca nu trebuie sa-l predea pe Abdul Qadeer Khan, "parintele" armei nucleare pakistaneze, un veritabil erou national, banuit a fi vandut secrete nucleare Iranului, Libiei si Coreei de Nord.

Alte dezvaluiri ale lui Hersh se refera la trecerea treptata in plan secund a CIA in razboiul antiterorist si eventuala ei "inghitire" de catre Pentagon, la opozitia administratiei Bush fata de orice participare la negocierile dintre UE si Iran si la posibilitatea ca Israelul sa repete bombardarea-surpriza a unor obiective nucleare iraniene, la fel ca in 1981. Una din sursele anonime citate de Hersh afirma ca secretarul Apararii si adjunctul sau, Paul Wolfowitz, impartasesc convingerea ca, dupa ce SUA ar impiedica programul nuclear iranian, fie si fara o invazie, prestigiul fundamentalistilor aflati la putere s-ar diminua, ceea ce ar permite prabusirea regimului la fel ca in Romania, Germania de Est si Uniunea Sovietica.
Laureat al premiului Pulitzer:

Seymour Hersh - un reporter celebru si incomod

Ziaristul de investigatii si scriitorul Seymour "Sy" Hersh, nascut la 8 aprilie 1937 in Chicago, a fost cel care a dezvaluit unele dintre cele mai importante subiecte de presa ale zilelor noastre, aratand Americii ca puterea si exercitarea ei pe scena internationala au un anumit pret. El a devenit celebru dupa ce a povestit despre masacrul comis de trupele americane la My Lai, in Vietnamul de Sud. Pentru aceasta poveste, Hersh a castigat premiul Pulitzer, devenind unul dintre cei mai faimosi ziaristi din SUA. Seymour Hersh a absolvit Universitatea din Chicago si si-a inceput cariera de jurnalist la City News Bureau in 1959. Mai tarziu a devenit corespondentul United Press International in Dakota de Sud. Incepand din 1963 a fost corespondent al Associated Press pentru Chicago si Washington DC. Cinci ani mai tarziu, Hersh a fost angajat ca reporter la biroul din Washington al New York Times, unde a lucrat din 1972 pana in 1975 si apoi in 1979. Cartea sa The Price of Power: Kissinger in the Nixon White House (Pretul Puterii: Kissinger in Casa Alba a lui Nixon) i-a adus premiul National Book Critics Circle, dar si premiul Los Angeles Times pentru carte biografica. Hersh a scris in total opt carti si a contribuit la realizarea documentarului pentru televiziune Bying the Bomb (1985).

In plus, colaboreaza cu revista The New Yorker in chestiuni militare si de securitate. In 2001, Hersh a fost criticat, din nou, de Pentagon pentru relatarile despre actiunile militare din Afganistan; in 2004, el a dezvaluit in "New Yorker" abuzurile comise asupra detinutilor irakieni aflati in inchisoarea Abu Ghraib din Bagdad. Povestea, care s-a concentrat initial pe cadrele inferioare (inclusiv soldatul Lynndie England), ar putea ajunge pana la ordine date de Donald Rumsfeld, ordine despre care ar fi stiut si presedintele George W. Bush. Casa Alba a negat acuzatiile, iar Hersh a devenit inca o data subiect de stiri. In august 2004, el a publicat cartea Chain of Command: The Road From 9/11 to Abu Ghraib (Ierarhia: Calea de la 11 septembrie la Abu Ghraib), bazata pe materialele sale publicate in The New Yorker. Stimat de unii, considerat de altii o persoana in care nu poti avea incredere, Hersh si-a facut de-a lungul vietii numerosi dusmani si a deranjat de multe ori persoanele aflate in administratia SUA. Dupa un articol despre Richard Perle, oficialul american a declarat ca Hersh este "lucrul care apropie cel mai mult jurnalismul american de terorism".

Casa Alba dezminte acuzatiile lui Hersh

Casa Alba considera ca Iranul reprezinta o amenintare care trebuie luata in serios, insa contesta articolul lui Hersh. "Este evident ca ne preocupa problema iraniana. Toata lumea este ingrijorata din aceasta cauza", a declarat Dan Bartlett, unul dintre consilierii presedintelui George W. Bush, pentru emisiunea "Late Edition", difuzata de CNN. in ceea ce priveste insa articolul din The New Yorker, Dan Bartlett afirma: "Cred ca este plin de inexactitati, si nu cred ca unele dintre concluziile pe care el le trage au o baza reala". In interviul acordat CNN, Bartlett subliniaza totodata ca Washingtonul "va continua pe cale diplomatica sa convinga Iranul - despre care presedintele George W. Bush a afirmat ca face parte din "axa raului" - sa nu isi continue programele de dezvoltare a armelor nucleare. Intrebat daca initiativa militara va fi o optiune in cazul in care discutiile pe cale diplomatica esueaza, Bartlett a declarat ca "nici un presedinte in momente de rascruce ale istoriei nu a renuntat la optiunea militara."

Cum a esuat operatiunea "Gheara Vulturului"

Americanii au mai proiectat o interventie in Iran, cu un sfert de secol in urma
In 1980, misiunea unui grup de comando american pentru eliberarea membrilor Ambasadei SUA la Teheran luati ostatici a dat gres, ducand la infrangerea in alegeri a presedintelui Carter
Criza ostaticilor din Iran: sub acest nume este cunoscuta in istoria postbelica perioada de 444 de zile in cursul careia membrii Ambasadei americane de la Teheran au fost tinuti prizonieri de catre autoritatile revolutionare iraniene.

Evenimentul, fara precedent in istoria relatiilor diplomatice moderne, a produs o vie emotie in intreaga America, fiind socotit expresia cea mai spectaculoasa a Revolutiei fundamentaliste iraniene, dupa alungarea Sahului de la putere, si a avut ca efect infrangerea in alegeri a presedintelui SUA Jimmy Carter. Criza s-a declansat in ziua de 4 noiembrie 1979 si a durat pana la 20 ianuarie 1981. Vreme indelungata, SUA au fost, alaturi de Marea Britanie, unul dintre principalii sustinatori ai regimului Sahului, motiv pentru care adversarii acestuia nutreau profunde resentimente la adresa americanilor. La 1 noiembrie 1979, noul conducator al Iranului, ayatollahul Ruhollah Khomeini, si-a chemat concetatenii sa demonstreze impotriva Americii si Israelului.

Trei zile mai tarziu, la 4 noiembrie, Ambasada SUA a fost ocupata de mai multe sute de studenti revolutionari iranieni, un numar de 66 diplomati si alti cetateni americani aflati in incinta ambasadei fiind luati ostatici. In repetate randuri, legati la ochi, acestia au fost prezentati in fata camerelor de luat vederi ale televiziunii de la Teheran. In confuzia initiala, sase americani au reusit sa scape si si-au gasit adapost la Ambasada Canadei, putand parasi tara cu pasapoarte false. 13 ostatici, si anume femeile si americanii de origine africana, au fost eliberati, in zilele de 19 si 20 noiembrie, dar restul de 53 au ramas ostatici. Studentii revolutionari si-au justificat gestul prezentantu-l ca o actiune de represalii impotriva azilului acordat de SUA Sahului detronat, Mohammad Reza Pahlavi, si au cerut ca acesta sa fie predat Iranului pentru a fi judecat. In realitate, noile autoritati revolutionare au dorit sa demonstreze ca sunt capabile sa sfideze Statele Unite, denuntate de catre Khomeini ca fiind "Marele Satan" si "dusmanul Islamului".

Presedintele din acea perioada al Americii, Jimmy Carter, a adoptat imediat masuri economice si diplomatice de retorsiune: toate importurile de titei din Iran au fost sistate, un numar de aproape 2.000 de iranieni rezidenti in America au fost expulzati si au fost inghetate bunuri ale Iranului in valoare de 8 miliarde dolari. In februarie 1980, guvernul iranian a pus un sir de conditii pentru eliberarea ostaticilor, cerand, pe langa predarea Sahului, scuze din partea Americii pentru participarea, alaturi de englezi, la lovitura de stat din 1953 impotriva fostului premier Mossadegh, care nationalizase resursele petroliere ale tarii detinute de companiile straine, precum si promisiunea ca, pe viitor, nu vor mai interveni in afacerile Iranului.

Respingand aceste conditii, Carter a aprobat planul - gresit conceput inca din faza initiala - al unei misiuni secrete de salvare a ostaticilor, cunoscut sub denumirea "Operatiunea Gheara Vulturului". In noaptea de 24 spre 25 aprilie 1980, un numar de avioane de transport C-130, la bordul carora se afla un grup special de commando, s-a intalnit cu 9 elicoptere de tipul RH-53, undeva intr-o zona de aterizare situata in Marele Desert din estul Iranului. Din pacate, inca inainte de aterizare, doua dintre elicoptere, prinse intr-o furtuna de nisip, au fost nevoite sa coboare la sol, iar un al treilea s-a avariat in momentul aterizarii. Misiunea a fost anulata, dar, in momentul in care avioanele de transport s-au ridicat din nou in aer, unul dintre ele s-a ciocnit cu un elicopter si s-a prabusit. Opt militari americani si-au pierdut viata, alti cativa fiind raniti. O parte dintre cadavre au fost purtate de revolutionari si aratate pe strazi multimii care demonstra impotriva incercarii de invazie americane.

Secretarul de stat, Cyrus Vance, care se opusese acestei operatiuni, si-a inaintat demisia. Moartea Sahului, bolnav de cancer, la 27 iulie 1980, si apoi invadarea Iranului de catre trupele irakiene, in septembrie acelasi an, au creat conditii favorabile pentru rezolvarea crizei ostaticilor. In America, Carter a pierdut alegerile din noiembrie 1980, in favoarea lui Ronald Reagan, si, la scurta vreme dupa succesul acestuia din urma, intre SUA si Iran au fost initiate negocieri, intermediate de Algeria. La 20 ianuarie 1981, in ziua cand Reagan isi inaugura mandatul, ostaticii au fost eliberati, in schimbul dezghetarii bunurilor iraniene. Ei au fost transportati, mai intai, la baza aeriana americana de la Frankfurt pe Main, fiind intampinati de fostul presedinte Carter personal. De aici, au ajuns la Washington, unde au fost primiti ca adevarati eroi.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.