Presedintele american George Bush si premierul Indiei, Manmohan Singh, au ajuns la un acord nuclear menit sa cimenteze ceea ce ei numesc "un nou parteneriat strategic". Acordul, semnat la Delhi in urma a doua ore de negocieri intre cei doi lideri, prevede ca India sa permita inspectorilor internationali accesul in facilitatile sale nucleare, iar in schimb sa obtina acces la tehnologia nucleara americana.

Intelegerea da semnale puternice si, din multe puncte de vedere, contradictorii privind atitudinea administratiei Bush fata de regimul de neproliferare nucleara.

Acordul va pune practic capat unor decenii de izolare nucleara pentru India, care a fost supusa sanctiunilor internationale, in urma efectuarii unor teste nucleare in 1974 si 1998.

Tocmai de aceea, intelegerea privind programul nuclear a fost vazuta ca cel mai important scop al vizitei presedintelui Bush.

In cadrul unei conferinte de presa comune, George Bush a recunoscut insa ca va fi greu, pentru ambele parti, sa obtina aprobarea acordului de catre cele doua parlamente:

"Am semnat o intelegere istorica azi, privind energia nucleara. Nu va fi usor pentru premierul indian sa ratifice acest acord. inteleg asta. Nici pentru presedintele american nu va fi usor sa obtina aprobarea Congresului american, insa este un acord necesar", a spus domnul Bush.

Congres ostil

Intr-adevar, pentru presedintele american greul abia acum incepe. El va trebui sa convinga Congresul sa modifice legi, pentru a permite acordului sa fie pus in practica.

Mai multi membri ai Congresului au criticat deja planul. India a refuzat sa semneze Tratatul de neproliferare nucleara, iar unii politicieni de la Washington se tem ca sprijinul acordat Indiei pentru programul sau nuclear ar insemna subminarea acestui tratat. Ar insemna ca America inchide ochii in fata programului de arme nucleare al Indiei.

Iar asta, sustin criticii, este o ipocrizie, intr-un moment in care atat de multe eforturi diplomatice internationale sunt depuse pentru a impiedica Iranul sa construiasca arme nucleare.

Argumente pro

Insa suporterii acordului spun ca acesta este o parte esentiala a intaririi relatiilor dintre cele doua tari. si ca va permite Indiei sa acopere cererea din ce in ce mai mare de energie a tarii, aflata intr-o dezvoltare economic rapida.

India are 22 de reactoare nucleare, din care 15 sunt operationale. Se presupune ca ar avea si intre 80 si 250 de arme nucleare.

Iar potrivit acordului, India ar trebui sa separe clar facilitatile nucleare civile de cele militare. Numai ca, spune Brajesh Mishra, fost consilier pentru securitate nationala si unul dintre autorii doctrinei nucleare a Indiei, cele doua programe sunt foarte strans legate intre ele:

"Este foarte dificil pentru India sa separe cele doua tipuri de programe. Am inceput cu programul civil de energie si apoi ne-am extins pe latura strategica, militara. insa materialul pentru programul militar provine tot din centralele nucleare civile. si acum ni se cere sa le separam, iar din cate se pare guvernul indian a fost de acord cu asta, insa va dura mult timp si va fi foarte dificil de realizat", spune expertul nuclear indian.

Criticii din India ai proiectului afirma, de asemenea, ca Statele Unite dobandesc astfel influenta intr-o zona strategica vitala a tarii lor.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.