Fostul ambasador al SUA la Kiev, Steven Pifer, afirma ca SUA, respectiv Casa Alba, trebuie sa-i acorde noului presedinte al Ucrainei sprijin politic cat mai urgent. Potrivit afirmatiilor sale, presedintele Bush trebuie sa-l invite pe Iuscenko la Washington sau sa faca o escala la Kiev, in timpul vizitei sale in Europa, pentru a se intalni cu acesta. Pifer este de parere ca, atunci cand Iuscenko, in calitatea sa de presedinte, isi va fixa prioritatile, SUA trebuie sa-si redefineasca programele astfel incat sa-l poata ajuta sa obtina progrese semnificative. In afara de aceasta, Washingtonul trebuie sa creasca volumul ajutoarelor acordate Ucrainei, la fel cum a facut in cazul Georgiei. SUA trebuie sa colaboreze cu Ucraina pentru imbunatatirea climatului de afaceri, sa elaboreze impreuna "foaia de parcurs" care sa asigure primirea Ucrainei, inca in acest an, in Organizatia Mondiala a Comertului si sa faciliteze accesul produselor ucrainene pe piete straine. De asemenea, SUA trebuie sa scoata imediat Ucraina de pe lista Jackson-Vanick si sa elaboreze modalitatea apropierii Ucrainei de institutiile europene. La Summit-ul NATO din februarie, SUA ar putea solicita aliatilor europeni sa-si confirme disponibilitatea de a consolida relatiile cu Ucraina.
Iuscenko are nevoie de sustinerea Statelor Unite
Gardianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Iuscenko are nevoie de sustinerea Statelor Unite":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
