Huntington e un politolog care a revenit spectaculos in atentia marelui public. In ce masura teoria acestuia capata un plus de consistenta in urma ultimelor evenimente este intrebarea la care incearca sa raspunda dosarul de fata. Evaluarile lui Traian Ungureanu, Vladimir Tismaneanu si Horia-Roman Patapievici sint dublate de o ampla analiza care pune teza lui Huntington in contextul altor paradigme geostrategice actuale.

In vreme ce teza potrivit careia omenirea este antrenata intr-un conflict global al civilizatiilor ramine una controversata, exista un consens ca Washingtonul, capitala geopolitica a lumii, este teatrul unui continuu si extrem de dur conflict al viziunilor si ideilor cu privire la modul in care SUA ar trebui sa-si organizeze strategia globala.

Numeroase scoli de gindire geostrategica, sustinute de grupuri si organizatii mai mult sau mai putin formale, se lupta pentru suprematie, incercind sa-si impuna principiile si solutiile. Fiecare incearca sa convinga de ce problemele sau conceptele-cheie in jurul carora isi construiesc paradigma sint cele adecvate intereselor SUA, comunitatii internationale si prioritatilor momentului. In acest context este foarte interesant ca ascensiunea ideilor lui Huntington se datoreaza nu atit promovarii deschise de catre un grup sau organizatie (din contra, opozitia la ele a fost si ramine masiva), ci mai ales faptului ca evolutia evenimentelor le-a impus agendei publice.

Inainte de 11 septembrie

O trecere in revista a principalelor scoli de gindire geostrategica dominante in Washington in anul 2000 ar fi constatat ca, la virful piramidei, lupta pentru suprematie era data intre neoliberalismul institutionalist, geoeconomie si neorealism. Ideile huntingtoniene ale conflictului dintre civilizatii straluceau prin absenta. Geoeconomia operationaliza doctrina potrivit careia intram intr-o noua epoca in care competitia si conflictul militar fac loc competitiei si conflictului economic.

Confruntarile nu mai sint militare, ci "razboaie economice" pentru "suprematie comerciala" sau dominarea unor piete. Crearea unei economii competitive devine miza majora a noului joc geopolitic. Resursele statului (inclusiv spionajul) trebuie mobilizate in acest sens. Conceptele-cheie erau "stat comercial" si "competitie economica", iar principalul promotor al doctrinei era Edward Luttwak, bine-cunoscut si drept unul dintre strategii primului razboi din Irak.

Cooperare internationala

In vreme ce geoeconomia era o doctrina a competitiei, neoliberalismul institutional era o doctrina a cooperarii internationale. El promova integrarea globala sub o structura de guvernare bazata pe o complexa arhitectura institutionala ilustrata de ONU, NAFTA, OMC etc. Unii adepti mergeau pina la ideea ca statele-natiune, inclusiv SUA, trebuie sa-si cedeze treptat autoritatea catre acest sistem de institutii transnationale.

Altii sustineau, insa, ca, intr-o lume a globalizarii, o geopolitica eficienta nu mai poate fi exercitata decit prin intermediul acestor institutii. De aici obiectivul de a le intari pentru a putea mai apoi avansa agenda prin ele. Conceptele-cheie erau "institutii internationale" si "globalizare", iar liderii acestui grup veneau in special din zona academica (Robert Keohane, Joe Nye) sau din ramura liberal democrata a establishmentului de politica externa (Richard Holbrooke).

SUA ca jolly-joker

Spre deosebire de neoliberali, neorealistii afirmau un scepticism profund cu privire la institutiile internationale si, in general, la angajamente pe plan global, altele decit in strict interes national. Pentru ei, SUA ar trebui sa faca in lume jocul clasic al Marii Britanii in Europa. Sa monitorizeze oarecum detasati balanta sistemului (in cazul SUA, cel global) si sa se implice doar pentru a o echilibra cind situatia o cere. Statele aliate trebuie imbratisate si sustinute fara rezerve (fie ca sint democratii sau nu), iar interventiile umanitare, promovarea democratiei etc. de dragul lor insele sint non-necesare, chiar daunatoare. Obsesia lor era si ramine China, a carei crestere este vazuta ca un factor destabilizator al echilibrului global. Conceptele-cheie: "interes national" si "balanta de putere", iar principalii promotori sint Donald Rumsfeld si Condoleezza Rice.

Incorecte politic

Astfel, in 2000, an electoral, tezele care anuntau conflictul civilizatiilor ca element cheie in definirea paradigmei geostrategice erau cu totul marginale. Teoria lui Huntington era considerata o speculatie incorecta politic a unui conservator notoriu, o aberatie insuficient documentata stiintific, neracordata la spiritul momentului (adica "globalizare", "optimism", "noua economie").

11 septembrie si dupa

11 septembrie a dus la o rasturnare radicala. Neoliberalii au fost maturati de pe scena. Ideile neorealiste au fost impinse in subsolul dezbaterilor, iar geoeconomia a fost transformata dintr-o doctrina autonoma intr-o anexa a neoconservatorismului, nou-venitul care a aparut in forta pentru a dobindi rapid suprematia in Washington. Pivotul gindirii neoconservatoare in politica externa este bine cunoscut: Democratizarea globala si interesul national al Americii coincid.

Pericolul terorismului nu poate fi oprit decit prin interventii directe si democratizarea spatiilor ce-l alimenteaza. Este in interesul americanilor ca lumea sa fie populata de state democrate si capitaliste. Mai mult, aceasta democratizare nu poate fi realizata prin intermediul institutiilor internationale sau prin jocul balantei de putere. Interventia in forta este de multe ori necesara.

Renasterea doctrinei

Paradoxal deci, desi doctrina ciocnirii civilizatiilor parea un candidat natural la suprematie dupa 11 septembrie, evenimentul nu a facut decit sa o ridice din obscuritate. Nu mai mult. Administratia si strategii americani au facut eforturi supraomenesti sa se distanteze de ea. Arhicunoscuta mantra "Nu este un razboi cu islamul, ci cu terorismul" este expresia acestui efort. Totusi, desi oficial toti se fereau de ea, viziunea lui Huntington ajunsese o prezenta sumbra ce bintuia comunitatea strategica. Caracteristica principala a relatiei comunitatii cu spectrul huntingtonian era frica: "Sa speram ca nu este adevarat" si mai ales "Sa speram ca nu e o predictie ce se va implini pentru simplul fapt ca gindim in termenii ei. Deci, sa incercam sa nu gindim in termenii ei!".

Si totusi, evenimentele ce au urmat par a intari conjecturile lui Huntington. Ca si cum aceste idei ar inainta lent spre acceptare generala, in ciuda rezistentei sincere a majoritatii expertilor. Acesta este fundalul pe care trebuie privita situatia creata de criza caricaturilor: Un nou puseu al realitatii ce impinge spre suprafata o doctrina pe care toti vor sa o evite sau sa o ingroape. Un spectru ce revine, de fiecare data, mai intarit si mai amenintator. Cu ultima criza, spatiul de ambiguitate a devenit si mai restrins. Indiferent de cum ar fi privita, fie ca un dezastru, fie ca un fapt pozitiv, criza face ca o confruntare cu ideea de conflict al culturilor sa fie greu de evitat.

Test cu turnesol

Consecinta logica a notiunii ca "nu este un razboi cu islamul, ci cu terorismul" este ca musulmanii moderati sint cheia victoriei. Obiectivul Occidentului este sa-i faca aliati sau sa-i mentina neutri. Daca este asa, actuala criza reprezinta un dezastru. Incidentul arata ca premisa existentei unei majoritati musulmane moderate nu este valida. Administratia Bush a fost pusa in fata unui test de turnesol. Esenta crizei (libertatea de expresie occidentala versus absolutismul religios islamic) a aratat ca este vorba de un profund conflict al valorilor: Islam versus Occident.

Democratizarea in contextul unei culturi ostile modernitatii este o himera. Pe de alta parte, se poate spune ca aceasta criza este bine-venita. Ca manevra administratiei Bush de a separa razboiul impotriva terorii de problema islamului era oricum destinata esecului. Este bine ca am scapat de aceasta iluzie - cu cit mai repede, cu atit mai bine.

Conflictul valorilor

Dar odata debarasati, in urma nu mai ramine decit concluzia inconfortabila ca acest conflict este unul al valorilor, culturii si religiilor. Intr-un cuvint, un conflict al civilizatiilor. Pe scurt, indiferent de cum am privi lucrurile, ne lovim de chipul indezirabil al doctrinei huntingtoniene. Cu el, o dilema fara precedent pentru comunitatea strategica. A nu o accepta ar putea insemna negarea realitatii - o greseala fatala in strategie. A o accepta si a actiona conform ei ar alimenta escaladarea conflictului - un lucru nedorit. Mai mult, apare intrebarea: ce este de facut daca se dovedeste ca majoritatea musulmanilor considera ca se afla intr-o confruntare civilizationala cu noi, in ciuda faptului ca noi nu vrem sa ne aflam intr-o asemenea confruntare cu ei?

Scenariul cel mai negru

Citeste si:

Intre timp, in Washington ideile neoconservatoare trec printr-o mutatie. Cartea lui Thomas Barnett "Noua harta a Pentagonului", lectura obligatorie a comunitatii strategice in ultimul an, reia si redefineste teme ale mai multor scoli anterioare in jurul unei diade de inspiratie neoconservatoare. Astfel, lumea se imparte in doua zone: un "nucleu functional" al tarilor dezvoltate si stabile politic, care se afla intr-un proces de integrare globala, si, pe de alta parte, o "zona neintegranta" sau un "gol" (Orientul Mijlociu, Africa Subsahariana, Caraibele si Asia Centrala si de Sud-Vest), care reprezinta de fapt sursa principala a amenintarilor la adresa securitatii internationale. Atit timp cit vor ramine necuplate la procesul de integrare globala, acestea vor fi o sursa de probleme.

Obiectivul strategic al SUA ar fi deci echivalentul mai larg al "democratizarii" neoconservatoare: integrarea "zonei" in "nucleu". Noua doctrina, cu multi adepti in Pentagon, coabiteaza momentan cu neorealismul Condoleezzei Rice la Departamentul de Stat. Important, insa, este ca, din nou, se poate vedea cum, in ciuda presiunii evenimentelor, comunitatea strategica evita sa accepte deschis teza ciocnirii civilizatiilor.

Viitor sumbru

Este putin probabil ca lucrurile se vor schimba in viitor. Stim ca forme atenuate ale tezei huntingtoniene vor fi integrate in sinteze de tipul celei a lui Thomas Barnett. Dar nici un responsabil nu va imbratisa doctrina deschis si public. Problema este, insa, ca acest artificiu al comunitatii strategice nu va putea impiedica pe tot mai multi din afara acestei comunitati sa adopte teoria conflictului civilizatiilor ca principiu de interpretare a situatiei internationale.

Astfel, este foarte posibil sa ajungem in situatia in care nu numai majoritatea musulmanilor vor considera ca se afla intr-un conflict civilizational, dar si majoritatea occidentalilor vor considera, la rindul sau, ca se afla intr-o astfel de situatie. Este vorba despre scenariul de cosmar planificat de al-Qaeda si pe care strategii americani incearca disperati sa-l evite. Din pacate, insa, evenimente precum criza caricaturilor par sa ne impinga din ce in ce mai mult in directia sa.

Nu e o profetie, ci o relatare

"Teoria lui Huntington a aparut in 1993. Desi scrisa la viitor, teoria nu era o profetie, ci relatarea unui proces in plina desfasurare. Ciocnirea era inevitabila. Cultura moderna a Occidentului se inainteaza, pusa in miscare de asa numita globalizare, si inlocuieste sau clatina raporturile traditionale ale islamului. Din directie contrara, valorile islamice au patruns in inima occidentului si preseaza prin sporul demografic si prin violenta terorista. Hutington a sesizat corect natura conflictului. Confirmarea a devenit mai vizibila decit oricind acum, odata cu tulburarile legate de caricaturile daneze.

Desi provocate deliberat de guvernele sirian si iranian, ele promoveaza o idee extrema: pretentia ca Occidentul sa puna respectarea religiei islamice mai presus de libertatea presei. Prin urmare, substratul acestui conflict e o tensiune intre valori si convingeri vitale pentru doua civilizatii distincte. Din acest motiv, vorbim de ciocnirea civilizatiilor. Faptul ca organizatii si guverne musulmane incearca sa impuna valori islamice prin forta a transformat ciocnirea in razboi al civilizatiilor", e de parere comentatorul Traian Ungureanu.

Valori liberale si extremism religios

"Una dintre tezele centrale ale lui Samuel Huntington consta intr-un probabil conflict intre Occident (cu ale sale valori liberal-burgheze, deci democratice si centrate pe demnitatea individului) si alte modele civilizationale (Vestul si restul). Recentul "scandal al caricaturilor" a pus in lumina, de o maniera cit se poate de socanta, aceasta tensiune deopotriva politica si culturala. Ma grabesc sa spun ca avem de-a face cu citeva paliere ale discutiei. Nuantele sint necesare si etichetarile in bloc nu pot decit submina o discutie pertinenta.

In primul rind, cum observa Timothy Garton Ash, cunoscutul istoric britanic, ne intilnim cu o tensiune intre doua optiuni esentiale ale civilizatiei democratic liberale: apararea libertatilor civice (intre acestea, fireste, libertatea exprimarii libere), pe de o parte, si aspiratia spre multiculturalism, pe de alta. Publicarea acelor caricaturi considerate insultatoare de catre atitia musulmani nu poate fi cenzurata, daca nu vrem sa ingradim dreptul la libertatea de exprimare. Pe de alta parte, exista anumite sensibilitati care nu pot fi ignorate.

Chestiunea este ca tema caricaturilor a fost sustrasa din contextul initial si a devenit subiectul unei infierbintate campanii in lumea islamica, organizata de factori politici (in Iran, Siria, Egipt si nu numai). Extremismul religios este astfel utilizat si directionat de factorii politici aflati in criza (Iranul este tot mai izolat, Siria banuita de implicare in asasinatele din Liban). Avem de-a face, simplu spus, cu organizarea politica a extremismului religios si a unei stari difuze de minie. Este o sfidare pentru moderatii din lumea musulmana, ale caror voci sint, cu unele exceptii, cam timorate, dar si o invitatie la ratiune si luciditate pentru statele occidentale", considera politologul Vladimir Tismaneanu.

Huntington primeste o amenda de la Patapievici

"Totul ar parea sa-l confirme, dupa 11 septembrie 2001, pe Huntington. Si totusi, eu cred ca in conflicte nu culturile se infrunta, ci lupta pentru resurse. Resursa majora, si cea mai rara, este puterea. Resursa cea mai rivnita in trecut era teritoriul. Astazi este dezvoltarea economica. Si teritoriul, si economia inseamna putere. Oamenii se lupta pentru putere. Fireste, invocind ca esentiala nu posesia puterii, ci asigurarea suprematiei valorilor pentru care pretind ca doresc sa cucereasca puterea. In opinia mea, nu prestigiul suveranilor, mindria natiunilor, exclusivismul ideologiilor ori identitatea culturilor genereaza conflictul: toate acestea sint chemate sa il justifice, a posteriori.

Iata, bunaoara, conflictul de azi. Lumea musulmana poseda o resursa (petrolul) care are valoare numai in-tr-o economie avansata, al carei secret musulmanii nu il au. Ei vor, pur si simplu, puterea economica a lumii occidentale pentru ei, fara occidentali si fara valorile acestora. Si isi imagineaza ca vor putea obtine acest lucru prin razboi, pe care il justifica nu atit religios, cit printr-o ideologie religioasa foarte agresiva, chemarea la lupta islamica impotriva infidelilor. Aici, dupa parerea mea, nu se confrunta doua culturi, ci doua justificari de putere - e drept ca foarte inegale. Dorinta de prosperitate si confort social, care sint ale occidentalilor: doua pasiuni lacome, dar slabe. Si spiritul de jihad, care este al musulmanilor, si care este o pasiune si lacoma, si agresiva, si tare.

In plus, Occidentul este demotivat din interior de triumful relativismului postmodern si de ideologia dezarmanta a multiculturalismului - ideologia pe care musulmanii o pot oricind invoca, impotriva occidentalilor, pentru a-si justifica atit agresiunile, cit si pretentia de a pune, in Occident, in locul culturii occidentale cultura lor. Chiar daca invocate sint valorile, lupta este pentru putere…", spune Horia - Roman Patapievici.

Huntington in presa

Prima reactie a jurnalistilor de pretutindeni, in fata violentelor din lumea musulmana, ca urmare a publicarii unor caricaturi cu Profetul Mahomed, a fost sa se intrebe daca se afla sau nu in fata confirmarii teoriei lui Samuel P. Huntington, cu privire la "ciocnirea civilizatiilor".

"Interpretarea izbucnirii de violenta, a demonstratiilor si a revoltelor din lumea islamica impotriva celor 12 caricaturi trebuie sa fie, in mod inevitabil, implinirea prezicerii lui Samuel Huntington despre viitoarea ciocnire a civilizatiilor", scrie Helle Dale in articolul sau "Ciocnirea titanilor", gazduit de Fundatia Heritage. La aceeasi concluzie ajunge si Stephen Brown, in articolul sau "Ciocnirea civilizatiilor prin caricaturi", aparut in "Frontpage Magazine": "In primul rind, trebuie inteles ca in actuala criza este vorba mai putin despre sentimente religioase ranite si mai mult despre conflictul aflat in desfasurare dintre Vest si lumea islamica. Samuel Huntington, autorul "Ciocnirii civilizatiilor", a spus mai de mult ca ciocnirea intre Vest si Islam "se va produce pe mai multe fronturi: politic, diplomatic, economic, militar, ideologic". Pina acum, actualele evenimente au implicat in special agresiunea islamica in toate categoriile, mai putin in cea militara".

"Primul front al ciocnirii civilizatiilor", titreaza cotidianul spaniol "El Pais", care arata ca "desenele cu Mahomed au pus fata in fata un guvern inflexibil in apararea libertatii de expresie si o comunitate islamica hotarita sa isi arate puterea." "Revolutiile incep in mod frecvent in locurile cele mai nebanuite. Si, desi recea, ordonata si mica Danemarca nu parea scena propice pentru prima bataie a ciocnirii civilizatiilor anuntate de Samuel P. Huntington, tot ceea ce s-a intimplat in ultimele luni ne face sa gindim ca asa este", continua articolul spaniol.

Amaury de Rochegonde comenteaza pentru Radio France Internationale: "Este vorba, deci, de ciocnirea civilizatiilor, indragita de Samuel Huntington. De o parte Islamul, lumea credintei unde primeaza religia, refuzul idolatriei, respectul sacrului, de cealalta, Occidentul, unde primeaza libertatea de expresie, chiar cu pretul lipsei de respect si al caricaturii care raneste. Partizanii unei astfel de lumi bipolare, fara interstitii, au de ce sa isi frece miinile de bucurie".

Stanley Reed concluzioneaza in "Businessweek" ca nu este vorba de o astfel de ciocnire: "Sint acestea primele batalii din mult temuta "ciocnire a civilizatiilor" asupra careia a avertizat profesorul de la Harvard Samuel Huntington in 1993? Raspunsul este nu. Dar faptul ca o astfel de conflagratie poate fi declansata de un asemenea eveniment minor arata cit de puternice sint sentimentele atit din tarile musulmane, cit si din comunitatile din Europa".

Michel Wieviorka avertizeaza in articolul "Ciocnirea civilizatiilor?" din ziarul spaniol "La Vanguardia" asupra posibilitatii indeplinirii profetiei: "Reactionind tot timpul ca si cind ciocnirea civilizatiilor ar fi o realitate prezenta, aceasta devine realitate".

Ahmed Bedjaoui respinge in "El Watan", cotidian algerian, teoria lui Huntington, pe care o considera extremista: "De la prabusirea comunismului, America are nevoie de un inamic, iar vulturii israelieni nu pot decit sa se bucure cind vad ca SUA ii transforma pe vechii lor aliati afgani in pericol civilizational…".