Statele Unite și Rusia au căzut de acord să colaboreze pentru a exercita un control strict asupra comerțului ilegal cu lansatoare portabile de rachete sol-aer, ce ar putea fi folosite pentru doborirea avioanelor de pasageri, a anunțat, marți, ministrul rus al Apărării Serghei Ivanov, aflat intr-o vizită de cinci zile la Washington. El a afirmat că, in scurt timp, cele două țări vor semna un tratat privind schimbul de informații asupra traficului internațional de lansatoare portabile de rachete. Ministrul rus consideră că achiziționarea acestui tip de armament a devenit o prioritate pentru teroriști.

Intr-o conferință de presă comună, susținută alături de secretarul american al Apărării Donald Rumsfeld, Ivanov a mai precizat că Rusia a fost invitată de Statele Unite la aplicațiile in domeniul securității nucleare, care se vor desfășura in aprilie 2005 in statul american Wyoming. "Este vorba despre incredere și transparență", a declarat Ivanov, referindu-se la participarea țării sale la aceste aplicații. De cealaltă parte, Rumsfeld s-a mărginit să vorbească despre "viziunea comună" impărtășită de Moscova și Washington in lupta impotriva terorismului.

In schimb, șeful Pentagonului a folosit acest prilej pentru a comenta, pe larg, că nici un membru al comandourilor americane nu a fost trimis in Siria pentru a-i urmări pe insurgenții irakieni, așa cum informase Newsweek.